Distribuirea defectuoasă a vaccinurilor COVID-19 şi restricţiile prelungite impuse pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus au afectat semnificativ economia şi de aceea vor fi incluse în testele de stres derulate anul acesta în rândul principalilor creditori din UE de către Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters potrivit Agerpres.
Conform oficialilor autorităţii de reglementare, este extrem de dură combinarea unor astfel de şocuri teoretice pentru primele 50 de bănci, cum ar fi Deutsche Bank, UniCredit şi Santander, şi care ar acoperi 70% din activele bancare totale din UE.
"Nu este o încercare de a face predicţii privind evoluţia pandemiei, ci dă posibilitatea unei varietăţi de posibile rezultate negative, de exemplu referitoare la distribuţia ineficientă a vaccinurilor sau procesul de mutaţie a virusului", se arată în comunicatul EBA.
Lansarea, vineri, a testelor de stres, vine în într-un moment în care Comisia Europeană are divergenţe cu grupurile farmaceutice privind livrările insuficiente de vaccinuri.
Vaccinarea este văzută ca fiind crucială pentru încheierea restricţiilor şi revenirea creşterii economice, dar UE este în urma Israelului, Marii Britanii şi Statelor Unite.
Testele de stres verifică dacă băncile au suficient capital pentru a face faţă şocurilor. Testele au fost amânate anul trecut pentru a permite băncilor să menţină fluxul de creditare în timpul pandemiei.
Sunt primele teste care nu includ băncile britanice, iar rezultatele vor fi publicate în iulie.
Testele prevăd o scădere a activităţii economice de 3,6% în perioada 2020 - 2023, iar rata şomajului ar urma să urce cu 4,7 puncte procentuale. Scenariul indică o scădere cu 16,1% a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale şi cu 31,2% a preţurilor la proprietăţile imobiliare comerciale, deoarece mulţi oameni lucrează de acasă.
Joi, BCE a avertizat că retragerea bruscă a măsurilor de stimulare ar putea provoca o nouă criză, care va afecta companiile şi băncile.
Distribuirea defectuoasă a vaccinurilor COVID-19 inclusă în testele de stres pentru băncile europene
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.596
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
1.596

5.448
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
5.448

60
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
60

677
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
677

394
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
394

5.686
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.686

308
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
308

1.770
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.770

2.912
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.912

3.070
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.070

3.785
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.785

3.036
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.036

1.960
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.960
















Comentează