Dmitri Peskov acuză Ucraina că s-a retras din negocierile cu Rusia 'la ordinul' Washingtonului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-10-2022

Actualizat: 28-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: vestidinrusia.ro

Kremlinul a acuzat joi Ucraina că s-a retras din negocierile de pace din martie cu Rusia "la ordinul" Statelor Unite, tocmai când s-a ajuns la "un echilibru foarte, foarte dificil" între Kiev şi Moscova, informează France Presse, scrie Agerpres.

"Textul era de fapt gata (...). Şi apoi, brusc, partea ucraineană a dispărut de pe radar, a declarat că nu mai vrea să continue negocierile", a deplâns purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

El a adăugat că Vladimir Putin a considerat "evident" că "o asemenea respingere a acordurilor deja convenite „a avut loc în mod clar la ordinul Washingtonului".

Miercuri, preşedintele în exerciţiu al CEDEAO (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest), Umaro Sissoco Embalo (Guineea Bissau), a declarat la Kiev că Vladimir Putin, pe care l-a vizitat cu o zi înainte, "şi-a exprimat ideea că este gata să negocieze cu preşedintele Zelenski".

Întrebat despre aceste remarci, Peskov a asigurat că Rusia este "gata să-şi garanteze interesele la masa negocierilor".

"Noi le dorim, dar în acest caz concret vorbim despre o reticenţă totală din partea Ucrainei", a spus el, precizând că "nu a existat un mesaj specific" în plus de la preşedinţia ucraineană.

Volodimir Zelenski a respins rapid orice posibilitate de discuţii cu Moscova, denunţând "retorica pregătită" a lui Vladimir Putin.

El a fost şi mai categoric la sfârşitul lunii septembrie, asigurând că Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin este preşedinte.

Discuţiile dintre Kiev şi Moscova s-au blocat din martie, ambele părţi dând vina una pe alta pentru impas.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri