Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dmitri Rogozin, fost vicepremier rus şi fostul şef al Roscosmos, a fost rănit în Doneţk/ Își serba ziua de naștere și restaurantul a fost bombardat - TASS

Twitter
Dmitri Rogozin

Dmitri Rogozin, fost vicepremier rus şi fostul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, precum şi un oficial pro-rus din regiunea ocupată de Moscova au fost răniţi miercuri seara, în urma bombardamentelor ucrainene asupra oraşului Doneţk din estul ţării, au anunţat agenţiile de presă ruseşti preluate de News.ro

Oraşul Doneţk, controlat de trupele pro-Moscova, se află în regiunea industrială Donbas, epicentrul luptelor dintre Rusia şi Ucraina.

În prezent, Rogozin oferă consultanţă militară celor două regiuni ocupate din Ucraina pe care Moscova le revendică ca fiind ale sale.

Un consilier al lui Rogozin a declarat pentru agenţia de presă TASS că viaţa acestuia nu este în pericol, dar se află în spital.

„Un hotel dintr-o suburbie a Doneţkului, care găzduia o echipă de consilieri militari condusă de Dmitri Rogozin, a fost bombardat. Dmitri are o rană la spate. A fost dus la spital. Viaţa sa nu este în pericol”, a declarat consilierul pentru agenţia TASS.

Vitali Hoţenko, şeful guvernului autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a fost şi el rănit împreună cu Rogozin.

"Evident, a fost o lovitură ţintită. Specialiştii cred că s-a tras cu sistem de artilerie autopropulsată Caesar 155 mm, fabricat de compania franceză Nexter", a mai spus consilierul lui Rogozin.

Trupele ucrainene au bombardat miercuri seara cartierul Leninski din Doneţk. Două persoane au fost ucise, iar alte câteva au fost rănite, potrivit agenţiilor de presă ruse.

-

O altă versiune spune altceva -

Presa rusă transmite că restaurantul din Doneţk în care fostul șef al Roscosmos Dmitri Rogozin și-a sărbătorit ziua de naștere a fost vizat de bombardamente.

Potrivit presei de propagandă a Kremlinului, în spatele atacului s-ar afla armata ucraineană. "La marginea orașului Donețk, a fost bombardat un hotel în care, în ultimul timp, locuia un grup de consilieri militari, în frunte cu Dmitri Rogozin. Dmitri Olegovici (Rogozin - n.r.) a fost rănit la spate" - a transmis agenţia rusă TASS, precizând că Rogozin a fost internat şi că viaţa acestuia nu este în pericol.

Potrivit TASS, persoanele care l-au însoţit pe Rogozin, de asemenea, au fost rănite în timpul bombardamentului. Canale de Telegram transmit că a fost rănit şi așa-numitul premier din Doneţk, Vitali Hoţenko, prezent la ziua de naştere a lui Dmitri Rogozin. Acesta ar fi refuzat să fie internat în spital.

Garda de corp a lui Hoţenko a murit în timpul bombardamentului. În afară de Hoţenko, au mai fost rănite șase persoane, printre care un chelner şi un muzician. Două persoane au murit în timpul atacului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.