Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA dă semnalul: Fost director dintr-un minister e vizat

DNA

Cristian Meleşteu, fost director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), a fost trimis în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA.

În acelaşi dosar au mai fost fost trimişi în judecată alţi doi inculpaţi. Este vorba de Georgiana Drăghici, la data faptelor preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Argeş, acuzată de săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului, precum şi de Doru Marian Bălăşoiu, acuzat de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi participaţie improprie la abuz în serviciu.

Citește și: A promis că va face sex cu cei care au votat NU la referendum: Din 19 milioane, a rezolvat 400, deja / VIDEO HOT

Potrivit unui comunicat al DNA, faptele au fost comise spre sfârşitul anului 2013.

"Inculpatul Meleşteu Mircea Cristian, (...) cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi sub pretextul desfăşurării proiectului studenţesc ED-ECO Sport, a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personală şi leadership pentru organizaţia de tineret a unui partid politic, la două hoteluri din Poiana Braşov ce se află în administrarea Complexului Sportiv Naţional Poiana Braşov. Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor 102 de participanţi, conform diagramelor de cazare, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului respectiv, în perioada 22 - 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către MTS, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formaţiunea politică", se precizează în comunicat.

Citește și: STUDIU Cuplurile obeze au șanse cu până la 59% mai mici de a face copii

Conform aceleiaşi surse, mulţi dintre cei care figurau pe lista de participare la acel proiect erau studenţi ai unei facultăţi din Piteşti, care însă nu au fost efectiv prezenţi la eveniment.

Procurorii mai susţin că Georgiana Drăghici i-a solicitat unei alte persoane, în decembrie 2013, să transmită prin e-mail un tabel cuprinzând datele unor studenţi ai facultăţii respective, destinatari fiind Doru Marian Bălăşoiu şi încă o persoană, cu indicaţia de a-l completa cu mai multe tipuri de scris.

Citește și: UDMR, invitată la guvernare. Care sunt mizele mișcării

"În aceeaşi perioadă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Bălăşoiu Doru Marian, la solicitarea inculpatei Drăghici Georgiana, a falsificat semnăturile unor studenţi ai facultăţii din Piteşti, care apar pe lista participanţilor fictivi la proiectul studenţesc Ed Eco Sport, pe diagrama de cazare şi pontajul de masă. Aceste documente au fost avute în vedere de către funcţionari din cadrul MTS la aprobarea decontării nelegale a proiectului menţionat, fără a avea cunoştinţă despre caracterul formal al proiectului sau despre fictivitatea documentelor anexă", se menţionează în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie mai arată că în aprilie 2016, cu ocazia audierii în calitate de martor în dosar, Georgiana Drăghici "a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştia cu privire la aspectele esenţiale" şi a determinat o altă persoană să facă afirmaţii mincinoase în cadrul declaraţiei de martor dată în cauză, cu scopul evitării implicării sale în cercetări şi favorizării inculpatului Bălăşoiu Doru.

Citește și: STUDIU Câinii au aceeași capacitate ca bebelușii: Își dau seama când cineva e nepoliticos

MTS s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 14.000 de lei, reprezentând suma achitată pentru cheltuielile de cazare şi masă ale participanţilor la tabăra politică, iar Complexul Sportiv Naţional Poiana Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de 7.889 de lei, reprezentând suma neîncasată prin neaplicarea tarifelor de cazare şi masă pentru terţi.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.