DNA descinde și la Primării din Sibiu, Alba, Sălaj și Mureș

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 07-10-2015

Actualizat: 07-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Verificări de contracte din perioada 2013-1015. Toate au legătură cu firma de dezinsecție de primării cu SC Coral Impex SRL.

Detalii de la DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015.

În cursul zilei de 07 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri