DNA intră în forță la AMBULANȚĂ: Au fost ridicate documente

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-03-2017

Actualizat: 29-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au ridicat, miercuri, documente de la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani în cadrul unei anchete privind săvârşirea unor fapte de corupţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, ancheta procurorilor anticorupţie are în vedere modul în care SJA a făcut angajări în perioada 2010- 2016.

"Am ridicat documente privind angajări de personal în perioada 2010-2016, urmărirea penală se efectuează in rem. Sunt vizate infracţiuni de corupţie", au precizat sursele citate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri