DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DNA lovește neașteptat: DĂRÂMĂ o echipă de fotbal din Liga 1

sigla dna

Anchetele procurorilor DNA lovesc unde se așteaptă mai puțin. Președintele CJ Iași a anunțat că instituția pe care o conduce nu va mai da bani pentru echipa CSMS Iași, pentru că este pe rol o anchetă DNA. Echipa era și așa destul de precar finanțată, iar dacă nu vor mai veni nici banii de la Consiliul Județean, atunci în curând vom putea vorbi de încă o echipă de fotbal în pragul falimentului.

Citește și: Kovesi a declanşat RĂZBOIUL între Putere şi Opoziţie: 'Vor să scoată dinţii procurorilor'

Citește și: Planul secret al lui Liviu Dragnea a fost DEVOALAT la Antena 3: 'A fost regizat'

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a spus sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că, în acest an, instituţia nu mai alocă bani Fundaţiei Sportului Ieşean, întrucât procurorii anticorupţie au declanşat o anchetă privind alocarea de fonduri către fundaţie.

Popa a spus că, în urmă cu două săptămâni, CJ a primit o adresă de la DNA, prin care au fost solicitate informaţii privind alocarea de bani de la bugetul local şi judeţean către Fundaţia Sportului Ieşean. Maricel Popa a precizat că, din acest motiv, CJ a sistat finanţarea către fundaţie, suma alocată anual de Consiliul Judeţean către sportul din Iaşi ridicându-se la un million de lei.

”Sunt probleme la această fundaţie. Am primit o adresă de la DNA, înţeleg că este o anchetă privind alocarea banilor în perioada 2008-2016. Nu putem finanţa ceva ce este în analiza DNA”, a explicat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.

Fundaţia Sportului Ieşean este sprijinită financiar şi de Primăria Iaşi, edilul Mihai Chirica susţinând că nu ştie de ancheta DNA.

”Dacă domnul preşedinte de la Consiliul Judeţean ştie că sunt nereguli la fundaţie, ar trebui să spună despre ce este vorba. Şi anul trecut s-au alocat bani către fundaţie, iar în ultimii ani au fost tot felul de verificări acolo, inclusiv din partea Curţii de Conturi. Nu au fost descoperite nereguli”, a afirmat primarul.

Fundaţia Sportului Ieşean a fost înfiinţată în urmă cu zece ani pentru a susţine sportul de performanţă din Iaşi. Mare parte din sumele alocate de la bugetul Primăriei şi Consilului Judeţean s-au dus către finanţarea echipei de fotbal CSMS Iaşi, care activează în prima ligă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.