Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură DNA în Arad

DNA

Procurorii DNA Timişoara au dispus marţi reţinerea lui Marian Toader, primarul comunei Zăbrani, judeţul Arad, în dosarul privind fraudare de fonduri europene şi un prejudiciu de peste 3 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA postat marţi seară pe site-ul instituţiei, Marian Toader este acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

În dosar au mai fost reţinuţi Radu Viorel Popa, Jean Cărja şi Valer Pop, administratori ai unor societăţi comerciale, acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi folosire sau prezentare cu rea credinţă, de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 

Ei vor fi prezentaţi, miercuri, Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

DNA precizează că, în perioada 2010 - 2014, cei patru au constituit un grup infracţional în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. 

Valoarea totală a sumelor de bani încasate de firma administrată de Radu Viorel Popa în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă este de peste 3 milioane euro. 

'Concret, în perioada respectivă, cu prilejul campaniilor din anii 2010-2011 şi 2011-2012, Radu Viorel Popa a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad un număr de patru cereri prin care a solicitat sprijin financiar în domeniul plantaţiilor viticole, pentru două terenuri cu suprafeţe de 50 ha respectiv 175,86 ha. Ulterior, în vederea acordării sprijinului financiar, au fost depuse la APIA Arad mai multe documente cu conţinut nereal, întocmite cu complicitatea inculpaţilor Cîrja şi Pop, administratori ai societăţilor 'prestatoare de servicii' sau de inculpatul Popa, pentru a justifica în faţa reprezentanţilor instituţiei cheltuirea unor sume de bani', se arată în comunicat.

Procurorii susţin că un aport deosebit în comiterea acestor activităţi infracţionale l-a avut primarul localităţii Zăbrani, care a fost iniţiatorul punerii la dispoziţia firmei administrate de Popa, în mod gratuit (deşi se solicitase arendarea, ceea ce presupunea plata unei redevenţe către primărie) a suprafeţelor de teren necesare înfiinţării plantaţiei viticole. 

'Ulterior, prin încheierea unor convenţii succesive, suprafaţa de aproximativ 50 ha pe care a fost înfiinţată plantaţia viticolă (în campania 2010-2011), a ajuns în exploatarea unei societăţi controlata în mod indirect de primarul Marian Toader. Prin aceste activităţi, bugetul primăriei Zăbrani a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 120.000 euro, reprezentând redevenţa care ar fi fost încasată de instituţia publică în ipoteza concesionarii/arendării suprafeţelor de teren supuse procesului de reconversie viticolă, corelativ cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru primar (obţinerea unei plantaţii viticole în mod gratuit, obţinerea beneficiilor rezultate din valorificarea produselor viticole)', mai subliniază sursa citată. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.