Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA, lovitură pentru PSD după alegeri: Doi foști miniștri, sub control judiciar

Ultima Ora breaking news

Fostul ministru al Comunicaţiilor Dan Nica şi fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu sunt urmăriţi penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu în dosarul cunoscut drept 'Microsoft 2'.

*

Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Președintelui României, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale a următorilor inculpați:

NICA DAN, ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al educației și cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

ȚICĂU SILVIA ADRIANA, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie - decembrie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată

De asemenea, față de inculpații NICA DAN și ATHANASIU ALEXANDRU s-a dispus și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Nica Dan și Athanasiu Alexandru trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul ATHANASIU ALEXANDRU, trebuie să respecte şi obligaţia de a nu depăşi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală competent.

Inculpaților Athanasiu Alexandru și Nica Dan li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților Athanasiu Alexandru, Nica Dan și Țicău Silvia Adriana li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.