Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT DNA refuză să pună la dispoziția instanței documente clasificate în dosarul lui Oprescu: Nu am primit răspunsul SRI

INTERVIU - SORIN OPRESCU

Direcția Națională Anticorupție refuză să pună la dispoziția Tribunalului București corespondența purtată între structura de parchet și SRI privind dosarul în care este judecat Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, DNA precizând că SRI nu a aprobat încă, în conformitate cu legea, transmiterea actelor.

VEZI AICI ADRESA DNA

"Prin adresa (neclasificată) emisă în dosarul nr.42389/3/2015, înregistrată pe rolul DNA - Secția de combatere a corupției la data de 08.06.2018, ne-ați solicitată să vă înaintăm, în regim clasificat, până la termenul din 20.06.2018, corespondența purtată la nivelul DNA-SRI, în scopul de a verifica în ce măsură aceste informații au stat la baza actului de sesizare a instanței.

Referitor la solicitarea dvs., vă aducem la cunoștință că în temeiul prevederilor art. 38 alin 1 Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 585/2002, conform cărora : 'Transmiterea informațiilor clasificate între unități se va efectua cu aprobarea emitentului și cu respectarea principiului necesității de a cunoaște', am solicitat la data de 11.06.2018 emitentului informațiilor clasificate să ne comunice dacă avem aprobarea respectivei instituții în vederea înaintării către instanță a materialelor clasificate transmise de Serviciul Român de Informații către Direcția Națională Anticorupție în legătură cu dosarul nr. 181/P/2015 (42389/3/2015).

Precizăm că până la momentul redactării prezentei adrese, 19.06.2018, nu am primit un răspuns din partea Seviciului Român de Informații", se arată în răspunsul DNA transmis instanței.

La termenul anterior, judecătorii au transmis o solicitare și către SRI privind implicarea în această cauză.

"Am solicitat instanței sa se revină cu o adresă la DNA pentru ca parchetul să respecte decizia 21/2018 care prevede ca in cazul în care informațiile clasificate sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța solicită, de urgență, după caz, declasificarea totală, declasificarea parțială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului. Considerăm că decizia Curții este valabilă pentru toată lumea. Instanța a dispus revenirea cu o adresă către DNA", a declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, Viorel Mocanu, avocatul lui Sorin Oprescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.