Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doar o firmă a depus ofertă pentru cele 100 de troleibuze noi pe care vrea să le cumpere Primăria București

www.news.ro
ninsori, troleibuz, zăpadă, străzi înzăpezite

Primăria Capitalei anunţă că doar asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania) a depus o ofertă în cadrul procedurii privind achiziţia a o sută de troleibuze noi. Valoarea contractului este estimată la peste 214 milioane de lei, oferta fiind în etapa de evaluare, relatează News.ro.

Citește și: 800 de milioane de euro pentru Notre-Dame, până acum: Cine sunt donatorii

”Pentru îmbunătăţirea transportului public în Capitală, Primăria Municipiului Bucureşti a demarat în luna februarie procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, prin publicarea în sistemul eelctronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare nr. CN1008715/05.02.2019. Valoarea estimată a achiziţiei este de 214.488.800 lei fără TVA. În data de 15 aprilie 2019, ora 15.00, s-a deschis oferta pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, urmând că documentaţia depusă să între în analizacomisiei de evaluare. În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic, respectiv asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş. (Turcia) şi SILEO GmbH (Germania)”, a anunţat, marţi seară, rintr-un comunicat, Primăria Capitalei.

Finanţarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul Bucureşti având încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, în acest scop, contractul de finanţare nr. 39/28.12.2018 care vizează achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride.

Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public (100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride) se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administraţiei Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei.

Citește și: RUȘINE CONTINENTALĂ Candidatura vicepremierului României pentru Curtea Europeană de Conturi a fost RESPINSĂ: 'Este insuficient pregătit pentru această funcţie'

O altă procedură, care vizează achiziţia a 100 de tramvaie moderne, se află de asemenea în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei. Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii - ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI SĂ şi DURMAZLAR MAKINE SAN VE TIC A.S. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro).

Este vorba despre achiziţionarea a 100 de tramvaie şi echipamente necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 şi 55. Achiziţia face obiectul a 8 proiecte pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, dintre care două contracte de finanţare au fost deja semnate, iar în perioada imediat următoare vor fi semnate şi celelalte şase.

De asemenea, Primăria Capitalei a mai lansat două proceduri de achiziţie pentru atribuirea contractelor de furnizare pentru cele 130 de autobuze hibride şi 100 de autobuze electrice, termenul limita pentru depunereaofertelor este de 7 mai 2019, respectiv 27 mai 2019.

”Referitor la cele 100 de autobuze electrice, menţionăm că acestea fac obiectul a 4 proiecte pentru care s-a solicitat, de asemenea, finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Înnoirea parcului auto este una dintre măsurile stabilite în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Capitalei, precum şi în Planul de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului (PICĂ) şi contribuie la creşterea atractivităţii şi eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor de parcurs. Utilizarea de tramvaie în transportul public reduce emisiile poluante la nivelul Municipiului Bucureşti”, a mai transmis Primăria Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.