Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Document EXPLOZIV difuzat de Antena 3: Procurori DNA i-au trimis lui Florian Coldea probe într-un dosar penal

Antena 3
antena3-document

Antena 3 a difuzat, marți seară, un document în care scrie că procurori din DNA Ploiești i-au trimis lui Florian Coldea, în perioada în care acesta era prim-adjunctul SRI, înscrisuri ridicate în urma perchezițiilor domiciliare într-un dosar penal.

„Pentru a crea aparența de obiectivitate, cererea privind încuviințarea perchezițiilor domiciale a fost formulată în dosarul numărul 150/P/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, dosar penal instrumentat de procurorii Onea Locuian Gabriel și Răileanu Elena Cerasela.

Cu prilejul efectuării acestor percheziții domiciliare, de la locuințele martorilor au fost ridicate înscrisuri care au fost trimite Serviciului Român de Informații - Cabinet prim adjunct prin adresa nr. 150/P/2014 din 07.03.2016. În cuprinsul acestei adrese s-a precizat că 'înscrisurile vă sunt puse la dispoziție în forma în care au fost ridicate și individualizate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, sigilate sau semnate spre neschimbare și se compun din mai multe volume/mape'.

Transmiterea acestor înscrisuri către Serviciul Român de Informații a fost justificată de către procurorii de caz Onea Lucian Gabriel și Răileanu Elena Cerasela, de necesitatea efectuării unor verificări cu privire la existența unor date și informații cu caracter clasificat”, potrivit documentului prezentat de Antena 3.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.