Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Documentarul Netflix: Harry şi Meghan acuză familia regală britanică de minciună

Netflix/Youtube
printul harry meghan markle

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, acuză familia regală britanică că a "minţit pentru a-l proteja" pe prinţul William, moştenitorul tronului britanic, într-un trailer pentru ultimele episoade din serialul documentar dedicat lor de pe Netflix, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În primele episoade ale documentarului "Harry & Meghan", ducele şi ducesa de Sussex s-au concentrat în principal pe hărţuirea mediatică şi au vorbit despre "prejudecăţile inconştiente" ale monarhiei britanice în ceea ce priveşte rasismul. Însă restul serialului, lansat joi pe platforma de streaming, promite să fie mai exploziv pentru familia regală, deoarece fiul cel mic al regelui Charles al III-lea şi soţia sa americană urmează să prezinte versiunea lor despre retragerea lor din familia regală, în 2020.

"Nu am fost doar aruncată la lupi, s-au folosit de mine pentru a hrăni lupii", a declarat Meghan Markle în trailerul pentru aceste episoade.

"Ei au considerat că este normal să mintă pentru a-mi proteja fratele, dar nu erau pregătiţi să spună adevărul pentru a ne proteja pe noi", a declarat la rândul său Harry despre fratele său mai mare, William, moştenitorul coroanei britanice.

Difuzarea primelor episoade nu a adus dezvăluiri zdrobitoare, aşa cum se temeau unii şi cum s-a întâmplat în 2021 cu interviul cuplului la televiziunea americană, marcat de acuzaţii de rasism.

Marcat de critici referitoare la lipsa de sprijin din partea casei regale şi înfăţişând monarhia britanică şi uniunea statelor Commonwealth ca fiind instituţii învechite şi imperialiste, documentarul a relansat în Regatul Unit, unde Harry şi Meghan sunt extrem de nepopulari, acuzaţiile de ipocrizie din partea lor şi lipsa de respect faţă de casa regală, la trei luni de la moartea reginei Elisabeta a II-a şi de la urcarea pe tron a regelui Charles al III-lea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.