DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Documentarul 'Vision nocturna', câştigărul trofeului One World Romania 2021

facebook.com
One World Romania

Documentarul chilian „Vision nocturna”, regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceño, a câştigat trofeul festivalului One World Romania 2021, potrivit news.ro.

La finalul celei de-a 14 ediţii a festivalului, una dedicată locului femeilor în societate şi luptelor duse pentru ca acesta să nu fie constant desconsiderat, au fost acordate şapte premii: trofeul One World Romania - Carolina Moscoso Briceño, pentru „Vedere nocturnă”; premiul juriului liceenilor - Carolina Moscoso Briceño, pentru „Vedere nocturnă”; premiul special al juriului internaţional - Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”; premiul special al juriului liceenilor - Eléonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte”; premiul publicului - Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”; menţiuni ale publicului - Eléonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte” şi Nuria Giménez Lorang, pentru „Covrigul meu mexican”.

Juriul internaţional a declarat: „Selecţia, prin varietatea de subiecte, mesaje şi abordări estetice, a făcut ca misiunea juriului să devină destul de dificilă şi, de asemenea, provocatoare. Premiul e acordat filmului «Vision nocturna/ Viziune nocturnă», regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceño, scris de Carolina Moscoso Briceño împreună cu María Paz González, cu montajul realizat de Juan Eduardo Murillo, muzica de Camila Moreno şi suntetul de către Mercedes Gaviria. Juriul a fost impresionat de capacitatea filmului de a transcende o experienţă senzorială prin juxtapunerea imaginii, textului şi sunetului. «Vision nocturna/ Viziune nocturnă» aprofundează o experienţă personală traumatică, privind-o dintr-o perspectivă politică”.

Menţiunea specială a juriului a fost acordată filmului „Metamorfoza păsărilor”, regizat de Catarina Vasconcelos, „pentru sentimentul poetic atât de rar, imaginile care-ţi taie răsuflarea şi limbajul bogat, concentrarea melancolică şi emoţinală deopotrivă pe obiecte şi subiecte şi apropierea tandră de familie, de figura mamei în mod special”.

Filmele câştigătoare vor fi proiectate duminică: „Covrigul meu mexican”, Cinemateca Eforie, de la ora 13:00; „N-o să mai fie noapte”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 16:30; „Metamorfoza păsărilor”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 18:30; „Vedere nocturnă”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 21:00.

Documentarele vor putea fi vizionate şi online, în perioada 21 - 27 iunie.

Tot în cadrul galei de sâmbătă seară a fost anunţat şi premiul celei de-a patra ediţii Civil Society Pitch. Regizoarea Andreea Udrea a câştigat premiul în valoare de 4.000 de euro, cu proiectul „Deea X”, dezvoltat cu organizaţia Identity Education.

Lumea se aştepta ca Deea să se îmbrace şi să se comporte ca o fată, dar nu îşi dorea să facă asta. Totodată, nu se identifica nici drept băiat. I-a luat ani să găsească cuvintele potrivite pentru a-şi descrie identitatea de gen. La vârsta de 32 de ani, Deea îşi face coming out-ul ca persoană non-binary agender. Mai mult, înfiinţează un ONG pentru a face Timişoara un loc mai sigur pentru persoanele queer, dar şi pentru sine.

„Deea X” este un portret intim care urmăreşte îndeaproape povestea lui Deea Rădulescu în timp ce încearcă să găsească un echilibru între activism, relaţii şi propriul coming out.

Premiul în valoare de 4.000 de euro este acordat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, ediţia a 4-a a Civil Society Pitch fiind finanţată ca parte a „Programului OWR de training şi dezvoltare pentru tineri cineaşti în domeniul documentarului”, cofinanţat de AFCN în cadrul sesiunii de finanţare a programelor culturale 2020-2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.