Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Documente din dosarul în care Roman Polanski este acuzat de viol, desecretizate după 45 de ani

nytimes.com
roman polanski

Biroul procurorului din Los Angeles a anunţat marţi că nu se va mai opune divulgării mărturiei unuia dintre predecesorii săi în dosarul acuzaţiilor de viol asupra unei minore formulate împotriva lui Roman Polanski, care, potrivit lui Polanski, ar dovedi că justiţia nu a respectat un acord încheiat cu cineastul în acest dosar, informează AFP.

Roman Polanski a fost acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Gailey, în vârstă de 13 ani la momentul faptei, la Los Angeles în 1977, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al lui George Gascon, procuror al comitatului Los Angeles, biroul său a ''stabilit că este în interesul justiţiei să accepte renunţarea la confidenţialitatea transcrierilor''.

''Acest dosar este descris în tribunale drept 'una dintre cele mai lungi saga din istoria judiciară a Californiei''', a scris el.

''Timp de mulţi ani, biroul nostru s-a opus publicării unor informaţii pe care victima şi publicul au dreptul să le cunoască'', a continuat Gascon.

Nu se cunoaşte conţinutul exact al transcrierilor unei depoziţii făcute cu uşile închise de Roger Gunson, procurorul care a condus la vremea respectivă ancheta împotriva lui Roman Polanski şi care s-a pensionat în 2002.

Avocaţii lui Polanski însă, care au cerut fără succes în mai multe rânduri publicarea mărturiei, susţin că această declaraţie ar demonstra că justiţia nu a respectat termenii unui acord încheiat cu cineastul.

Pentru a evita un proces public cu Samantha Gailey, procurorul a abandonat acuzaţiile cele mai grave în schimbul recunoaşterii de către Roman Polanski a unei relaţii sexuale cu minora.

În virtutea acestui acord, cineastul a fost condamnat la trei luni de închisoare, din care a efectuat doar 42 de zile, fiind eliberat apoi pentru bună purtare.

În momentul când un judecător şi-a manifestat intenţia de a reveni asupra acordului pentru a-l condamna la mai mulţi ani de închisoare, Roman Polanski a plecat la Paris în ianuarie 1978 şi nu a mai revenit niciodată de atunci în Statele Unite.

Cineastul este în continuare vizat de un mandat internaţional de arestare şi a riscat în mai multe ocazii să fie extrădat.

Actualul procuror al Los Angeles-ului precizează în comunicatul său că Roman Polanski a beneficiat la epoca respectivă de un tratament ''excepţional'' acordat de predecesorii săi şi că se angajează să apere ''transparenţa'' sistemului judiciar astfel încât orice persoană să poată să-şi invoce drepturile.

El a insistat cu toate acestea asupra faptului că cineastul, care va împlini 89 de ani luna viitoare, ''rămâne un fugar'' şi ''ar trebui să se predea justiţiei pentru a fi condamnat de tribunalul superior al comitatului Los Angeles''.

Samantha Gailey l-a iertat în mod public pe Roman Polanski în 1997.

Cineastul a fost acuzat de mai multe femei că le-ar fi violat pe când erau minore, însă faptele s-au prescris, iar regizorul a negat toate învinuirile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.