Doi adolescenti, reținuți de polițiștii din Odobești, după ce au spart dispensarul și școala din comuna Jariștea

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-01-2019

Actualizat: 18-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Odobeşti, fiind bănuiţi că au spart dispensarul şi şcoala din comuna Jariştea, de unde au furat mai multe bunuri, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis UIMEȘTE după discuția cu Jean - Claude Juncker - Șeful statului mizează pe competența Guvernului Dăncilă .

"La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 02,00, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Odobeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta unei unităţi sanitare din comuna Jariştea. În timpul cercetării la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept şi în incinta unei unităţi şcolare", potrivit IPJ Vrancea.

Cei doi tineri ar fi spart geamurile pentru a pătrunde în incinta şcolii şi dispensarului, de unde au furat un televizor şi mai multe bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi predate persoanelor juridice prejudiciate.

Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pe numele celor doi minori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri