Polițiștii Capitalei au prins în flagrant doi bărbați care încercau să pătrundă într-un apartament din Sectorul 4, aceștia având asupra lor mai multe chei și instrumente artizanale speciale pentru a forța sistemele de asigurare a ușilor. Bărbații au fost reținuți, potrivit Mediafax.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 54, respectiv 57 de ani, care ar fi încercat să pătrundă într-un apartament din sectorul 4.
Citește și: Explozie urmată de incendiu la o fabrică de vopsele din județul Vâlcea - VIDEO
„Persoanele bănuite ar fi încercat, să pătrundă în apartamentul în cauză, prin folosirea de chei potrivite, fiind surprinși de proprietarul apartamentului, care după ce a auzit zgomote la ușă și s-a uitat pe vizor, a sunat la 112. Polițiștii sosiți de îndată i-au depistat pe cei doi, iar în urma controlului corporal, au găsit asupra lor mai multe chei, dar și instrumente artizanale special confecționate pentru forțarea sistemelor de asigurare a ușilor”, informează Poliția Capitalei.
Pe numele celor doi, polițiștii au întocmit un dosar penal, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore, iar sâmbătă urmează a fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă
Cercetările continuă sub supraveghere Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Comentează