Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi bărbaţi loviţi de fulger pe câmp, duşi la spital cu arsuri pe corp

twitter
fulger

Doi bărbaţi care au fost loviţi de fulger, sâmbătă, în timp ce se aflau pe un câmp în apropierea localităţii teleormănene Gălăteni au fost duşi la spital cu arsuri pe corp, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

"Este vorba de doi bărbaţi, de 43 şi 49 de ani, ce prezentau arsuri la nivelul membrelor şi toracelui, conştienţi şi cooperanţi, preluaţi de echipajele SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman şi transportaţi la Spitalul Orăşenesc Videle. Se aflau pe un câmp, în apropierea localităţii Gălăteni, cel mai probabil efectuau lucrări agricole", precizează sursa citată

Reprezentanţii ISU Teleorman recomandă cetăţenilor ca pe timpul furtunilor să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia, informează Agerpres.

"Dacă eşti surprins în exterior, iată ce nu e indicat să faci: nu staţiona pe vârf, în creastă sau zonele plate, expuse; dacă eşti deja surprins de furtună atunci trebuie să ştii că zona mediană a crestelor este mai puţin periculoasă decât extremităţile ei; nu staţiona lângă apă, lacuri, stâlpi înalţi sau cu marcaje; nu staţiona sub copaci înalţi sau solitari; dacă te afli deja în pădure, atunci alege să staţionezi între pâlcurile de copaci mai mici şi nu lângă arborii înalţi; nu te lipi niciodată cu tot corpul de pământ; în caz de impact, curentul electric îţi va străbate tot corpul cauzând leziuni ale organelor interne", se arată în informarea ISU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.