Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi bărbaţi răniţi pe DN 5C în urma unui accident între un autotren şi un autoturism

Mediafax
accident teleorman

Doi şoferi, cu vârste de 32, respectiv 50 de ani, au fost răniţi marţi în urma unui accident rutier produs pe DN 5C, între localităţile Vedea şi Cetăţuia, judeţul Giurgiu, în care au fost implicate un autotren, încărcat cu floarea soarelui, şi un autoturism, potrivit Agerpres.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în urmă cu puţin timp pe DN 5C, între localităţile Vedea şi Cetăţuia, în urma impactului dintre un autotren, încărcat cu floarea soarelui, şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. În cele două autovehicule se aflau doar şoferii. Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit încarcerat. Pompierii au folosit accesoriile specifice pentru a-l extrage, în siguranţă, din maşină. Acesta avea starea de conştienţă alterată şi prezenta multiple traumatisme, fiind preluat de un echipaj SAJ şi transportat la spital", a declarat marţi, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Şi conducătorul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Pompierii asigură măsurile PSI.

Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.