Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi foști manageri de spital au fost CONDAMNAȚI pentru MITĂ

ciocanel judecator

Bogdan Păltineanu, fost manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie 'Ana Aslan', în prezent manager suspendat al Spitalului Clinic de Urgenţă 'Bagdasar-Arseni', şi Dan Nicolae Straja, manager suspendat la Institutul Oncologic 'Alexandru Trestioreanu', au fost condamnaţi joi de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Judecătorii au mai dispus ca cei doi să stea trei ani sub supraveghere, fiind menţinută măsura controlului judiciar.

Instanţa a decis ca Bogdan Păltineanu să restituie sumele de 73.450 euro şi 18.600 lei, iar Dan Nicolae Straja suma de 95.750 euro, primite ca mită.

Decizia nu este definitivă.

Citește și: VIDEO - Invitat BĂTUT într-o emisiune din Rusia pentru că a LĂUDAT România și l-a criticat pe Putin

Potrivit DNA, în perioada mai - august 2015, Bogdan Păltineanu, în exercitarea atribuţiilor de manager la Institutul 'Ana Aslan' în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea acestora şi angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru firme suma totală de 73.450 euro şi 18.600 lei (în zilele de 12 mai - 26.400 euro, 19 mai - 19.500 euro, 16 iunie - 18.600 lei, 13 iulie - 5.000 euro, 21 august - 22.500 euro).

"Banii primiţi de inculpat, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 - 10%) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de Geriatrie le încheiase cu firmele respective", susţin procurorii.

Potrivit DNA, în mai 2015, Dan Straja, în exercitarea atribuţiilor de manager la Institutul 'Alexandru Trestioreanu' în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, a primit de la reprezentantul a două firme suma totală de 95.750 euro (la 1 mai - 55.000 euro şi la 8 mai - 45.750 euro), anunță Agerpres.

"Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele două firme", mai spun procurorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.