Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi gălățeni au ajuns la spital, în șoc hipotermic, după ce au căzut, sâmbătă după-amiază, în Dunăre

ambulanta

Doi bărbați au ajuns la spital, în șoc hipotermic, după ce au căzut, sâmbătă după-amiază, în Dunăre, lângă orașul Galați. Barca în care erau s-a răsturnat, iar una dintre victime a reușit să sune la 112 în timp ce se afla în apă, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a produs în timp ce persoanele testau o barcă cu motor.

Din motive încă necunoscute, barca s-a răsturnat, iar pasagerii au ajuns în apă.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

La fața locului a ajuns o șalupă a Poliției de Frontieră, iar echipajele SMURD care i-au preluat pe cei doi au dat primul ajutor în timpul misiunii de salvare.

Surse din cadrul salvatorilor spun că ambii bărbați se aflau în șoc hipotermic atunci când au fost scoși din apă. Victimele au fost aduse la mal și au fost trimise apoi la Spitalul de Urgență Galați cu ambulanța.

Poliția Transporturi a deschis o anchetă și va stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Ambarcațiunea în care se aflau cei doi nu a fost recuperată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.