Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi lideri PNL ocupă funcții de conducere în APCE

APCE

APCEIonuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a fost reconfirmat luni, 25 ianuarie, în funcția de vicepreședinte al grupului PPE din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). De asemenea, acesta a fost ales și în funcția de vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Sociale şi Dezvoltare Durabilă.

Vicepreședintele PNL Cezar Preda deține de luni, 25 ianuarie, funcția de președinte al Comisiei de Monitorizare a APCE.

„APCE  are un rol extrem de important în protejarea  statului de drept,  a democraţiei şi a libertăţilor cetăţeneşti. Mai mult, din 1989 APCE contribuie activ la gestionarea crizelor de pe continentul european. Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren şi pe dialogul permanent instituit cu statele în cauză. Această instituţie contribuie astfel la consolidarea rolului politic al Consiliului Europei”, se precizează într-un comunicat al PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.