DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Doi oligarhi ucraineni au fost destinatarii sondajelor furnizate de Paul Manafort

NYMag
Donald Trump, Paul Manafort

Doi oligarhi ucraineni au fost destinatarii sondajelor pe care Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump în 2016, le-a furnizat unui rus suspectat că ar avea legătură cu serviciile de informaţii de la Moscova, a declarat miercuri CNN, citând o sursă apropiată dosarului, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.

Serghei Liovocikin şi Rinat Ahmetov, doi oligarhi ucraineni pro-ruşi, i-au plătit milioane de dolari lui Paul Manafort ani de zile pentru acţiuni de lobby, au precizat sursele. 

Aceste plăţi se pare că ar fi încetat în 2015, însă Manafort i-a scris contabilului său în 2016 că aşteaptă 2,4 milioane de dolari pentru activităţi legate de Ucraina, potrivit documentelor judiciare. 

Un purtător de cuvânt al lui Manafort a dezminţit pentru CNN că sondajele pe care acesta le-a transmis au fost în schimbul banilor pe care el aştepta să îi primească şi a precizat că furnizarea acestor sondaje corespunde unor vechi datorii pe care le avea înainte de a lucra în echipa de campanie a lui Donald Trump.

Citește și: Ambasadorul chinez la Ottawa acuză Canada de rasisim

Cu toate acestea, CNN a afirmat că, potrivit ultimelor informaţii, Manafort a fost interesat să obţină bani dintr-o ţară străină în momentul în care conducea campania lui Donald Trump. 

Potrivit CNN, Ahmetov este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina şi a finanţat Partidul Regiunilor, o formaţiune pro-rusă. Liovocikin a deţinut funcţii importante în timpul mandatului fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici. 

Manafort a recunoscut marţi că i-a transmis rezultatele sondajelor unuia dintre foştii săi asociaţi, rusul Konstantin Klimnik, suspectat de către SUA că ar avea legătură cu serviciile secrete din ţara sa. El a negat însă acuzaţiile formulate de procurorul special Robert Mueller potrivit cărora ar fi minţit în legătură cu această chestiune, susţinând că pur şi simplu a uitat detalii în mijlocul unei campanii electorale frenetice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.