Doi poliţişti bihoreni, Răzvan Schvarcz şi Dan Făşie, au câştigat medaliile de aur la categoria de greutate în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne desfăşurat la Deva în perioada 15-18 martie, a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.
Potrivit sursei citate, agentul şef adjunct de poliţie, Răzvan Schvarcz, şi agentul principal de poliţie, Dan Făşie, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au reprezentat IPJ Bihor în acest concurs, la categoria 81 kg, respectiv 73 kg, ambii sub 35 ani.
Competiţia sportivă a fost deschisă de concursurile la individual, desfăşurate în prima zi, în urma cărora ambii poliţişti bihoreni au obţinut medaliile de aur la categoriile lor de greutate, reuşind să-şi învingă toţi adversarii.
În urma rezultatelor obţinute la concursul individual de cei doi luptători, echipa Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a clasat pe locul întâi în întrecerea desfăşurată pe echipe.
"Poliţiştii bihoreni au avut principalul aport la câştigarea medaliei de aur pe echipe, prin acumularea maximului de punctaj la concursul individual. În urma evoluţiei spectaculoase de-a lungul concursurilor, atât la individual, cât şi pe echipe, agentului şef adjunct Răzvan Schvarcz i-a fost acordat, pentru al doilea an consecutiv, titlul de 'Cel mai tehnic judoka al competiţiei' ", se arată în comunicatul IPJ Bihor remis Agerpres.
La finalul competiţiei, ambii poliţişti au fost selecţionaţi să reprezinte România la Campionatul Mondial de Judo al Poliţiştilor 2016.
Titlul actual de campion naţional vine să întregească palmaresul obţinut de poliţistul Răzvan Schvarcz, care a câştigat până la această selecţie zece titluri consecutive de campion naţional al MAI, iar în cursul anului 2015 a fost selectat să reprezinte România la Campionatul European de Judo al Poliţiştilor, unde a obţinut titlul de vicecampion european.
Poliţistul Dan Făşie adaugă titlul de campion naţional obţinut anul acesta la lunga listă de trofee şi medalii obţinute de-a lungul carierei sportive. În cursul anului 2015, el a obţinut titlul de campion european la Dresda, în Germania, fiind totodată şi campion mondial în anul 2008 la Tripoli, în Libia, campion balcanic în anul 2011 la Bucureşti şi campion naţional, desemnat în cursul lunii martie 2015, la Deva.
Doi polițiști, medalii de aur la Campionatul Național de Judo al MAI
Explorează subiectul
Articole Similare

29
Guvernul a suplimentat, la rectificarea bugetară, bugetul Ministerului Educației
29

12
Ministrul Sănătății, vizită în județul Argeș: Investițiile depășesc 260 de milioane de lei
12

29
AUR îl cheamă pe ministrul Agriculturii în Parlament: Micii producători agricoli, în pragul falimentului
29

10.774
SURSE Coaliția pregătește un adevărat cutremur: Multe orașe vor deveni comune. Se taie în carne vie la angajați și cheltuieli
10.774

3.076
Nicușor Dan a ajuns la Copenhaga și a fost primit de noua doamnă de fier a Europei: Discuții cu rol crucial, în contextul războiului hibrid al Rusiei
3.076

2.238
UDMR lansează ideea unui compromis pe reforma administrației cu concedieri, dar mai puține. Ministrul Cseke avertizează: Nu putem risca destrămarea coaliție
2.238

2.254
Șeful Consiliului Fiscal îl contrazice direct pe Ilie Bolojan: Nu se va încadra în ținta de deficit negociată la Bruxelles
2.254

54
Mircea Fechet a răbufnit după cazul tragic al copiilor morți la Iași: Mușamalizarea infecțiilor nosocomiale este o crimă!
54

250
Un nou partid își face loc pe scena politică din România. Cine a înființat Forța Alternativă pentru România (FAR)
250

6.022
Caz școală pentru coaliție - Pesedistul Alfred Simonis a disponibilizat 500 de oameni înainte să îi ceară Bolojan
6.022

5.582
SURSE Un nou eșec la negocierile din coaliție: Problema administrației locale este în aer
5.582

3.085
Ilie Bolojan a băgat experții din ministere în ședință: Se face lista cu proiecte SAFE
3.085

3.729
'Nu e corect' - Nicușor Dan a explicat de ce a întors în Parlament o lege cu un impact major asupra bugetului
3.729
Comentează