Doi tineri din Blaj sunt bănuiţi că ar fi pătruns, fără drept, într-o locuinţă de unde ar fi sustras diferite bunuri, precum şi cheile unui autoturism pe care l-au luat ulterior din curtea victimei şi cu care, apoi, ar fi acroşat două maşini, dintre care un taxi, din interiorul căruia ar fi sustras aparatul de taxat.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii din Blaj au identificat doi tineri ca persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt, furt în scop de folosinţă, distrugere şi conducere fără permis.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj au luat măsura reţinerii, pentru de 24 de ore, faţă de un tânăr de 22 de ani, din Blaj, care este bănuit de furt, furt în scop de folosinţă, distrugere şi conducere fără permis.
"Se pare că, în noaptea de 12/13 mai 2021, acesta, împreună cu un alt tânăr de 24 de ani, din Blaj, care în prezent se sustrage cercetărilor, ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unui cetăţean din municipiul Blaj, de unde ar fi sustras diferite bunuri (ceasuri, parfumuri, aparatură electrocasnică şi electrică), precum şi cheile unui autoturism, parcat în curtea imobilului. Ulterior, cei doi ar fi sustras şi condus autoturismul, pe ruta Blaj - Alba Iulia şi retur, cu toate că nu deţin permis de conducere, împrejurare în care, pe raza municipiului Blaj, ar fi acroşat două autoturisme, din care un taxi, din interiorul căruia ar fi sustras aparatul de taxat", se menţionează în comunicat.
Pentru documentarea activităţii infracţionale a celor doi, poliţiştii din Blaj, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, au efectuat 5 percheziţii, la imobilele de domiciliu şi alte 3 locaţii folosite de cei doi în activitatea infracţională, ocazie cu care au fost identificate o parte din bunurile sustrase, precum şi articole vestimentare folosite în timpul săvârşirii faptelor.
Prejudiciul, care a fost evaluat la 30.000 de lei, a fost recuperat în proporţie de aproape 50%.
Persoana reţinută va fi prezentată vineri în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate pentru depistarea celuilalt bărbat bănuit că a participat la săvârşirea infracţiunilor şi recuperarea integrală a prejudiciului.
Doi tineri ar fi furat un autoturism cu care s-au plimbat de la Blaj la Alba Iulia şi înapoi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

850
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
850

793
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
793

469
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
469

32
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
32

28
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
28

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

74
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
74

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.216
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.216

5.598
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.598

66
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
66
















Comentează