Doi tineri din Hong Kong, condamnaţi la 5 ani de detenţie pentru că au incitat la revoluție

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 09-02-2023

Actualizat: 09-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Monitor

Doi tineri din Hong Kong,de 21, respectiv 26 de ani, au fost condamnaţi la 5 ani de detenţie pentru pentru incitare la subminarea puterii, informează Mediafax.

Choi Wing-kit, în vârstă de 21 de ani, și Chris Chan, în vârstă de 26 de ani, făceau parte din grupul "Returning Valiant", care a folosit rețelele de socializare și tarabele stradale pentru a susţine independenţa faţă de dominaţia chineză.

Fiecare dintre ei a pledat vinovat de "conspirație pentru incitare la subminarea puterii", o infracțiune pedepsită în temeiul unei legi privind securitatea națională pe care China a impus-o după protestele gigantice, uneori violente, în favoarea democrației din 2019, relatează AFP.

Joi, judecătorul Kwok Wai-kin a declarat că grupul a "incitat la rezistență sângeroasă (...) pentru a răsturna regimul actual".

Condamnarea celor doi vine după ce o instanță superioară a decis că infracțiunile grave împotriva securității naționale trebuie pedepsite cu minim 5 ani de închisoare.

Într-un alt caz, Choi Wing-kit a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru "posesie de armă ofensivă", un baston pliabil.

În octombrie, 5 tineri din Hong Kong au fost condamnați la detenție într-o instituție corecțională pentru că au incitat la revoluție, acesta fiind primul caz în care minori au fost pedepsiți pentru că se împotrivesc regimului de la Beijing,

Autoritățile au lansat acuzații separate de terorism împotriva altor 7 membri ai grupului Returning Valiant pentru că ar fi planificat un atac cu bombă, poliția acuzându-i că au încercat să producă puternicul exploziv TATP. Aceștia riscă închisoare pe viață și se vor întoarce în fața instanței în luna mai.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri