Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi tineri din Hunedoara, reţinuţi pentru proxenetism

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Doi tineri au fost reţinuţi vineri de poliţiştii din Deva, suspecţii fiind acuzaţi că au sechestrat două fete de 20 de ani, din Petrila, pentru care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei într-un apartament închiriat în municipiul Deva. "Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Deva, urmând a fi prezentaţi magistraţilor în vederea luării măsurilor legale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, conform Agerpres.

Suspecţii, un bărbat de 26 de ani, din Hunedoara, şi o femeie de 28 de ani, din Petroşani, sunt acuzaţi că le-ar fi determinat pe cele două fete să se prostitueze în perioada lunilor august - noiembrie. În plus, susţin poliţiştii, cele două tinere de 20 de ani ar fi fost împiedicate, în ultimele trei zile, să iasă din apartamentul închiriat în Deva. Cercetările în acest dosar continuă, suspecţii fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.