Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu în lumea academică - Un reputat economist al României a murit

myjourneytojesus.wordpress.com
lumanare

Academicianul Iulian Văcărel a murit la vârsta de 91 de ani, anunță Academia Română, economistul fiind membru titular al celui mai reputat for intelectual al țării din 1999, arată un text publicat pe site-ul instituției, conform Mediafax.

"Academia Română își exprimă profundul regret la aflarea veștii stingerii din viață, miercuri, 9 ianuarie 2019, la vârsta de 91 de ani, a academicianului Iulian Văcărel", arată mesajul dat publicității de reputatul for național.

Născut în 1928, la Vălenii de Munte, economistul Iulian Văcărel a devenit doctor în domeniul său cu teza "Finanțarea industriei grele în România", susținută în 1954, la Moscova, după două stagii la Institutul economico-financiar din Leningrad și la Institutul economico-financiar din Rostov pe Don. Între 1978 și 1986, a fost ambasador al României în Belgia și Luxembourg, iar, după decembrie 1989, a participat, printre altele, la elaborarea schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România (1990), a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995), a strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000).

ALERTĂ - Klaus Iohannis motivează RESPINGERILE miniștrilor: 2 scrisori către Viorica Dăncilă

A elaborat studii de istorie economică şi istoria gândirii economice consacrate unor mari personalităţi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, printre care se numără Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Ion Răducanu, G. Taşcă, Vintilă Brătianu, Gromaslav Mladenatz,Victor Jinga, Ion Ionescu de la Brad, Leonida Colescu, Ghe. Zane, Costin Kiriţescu, N. N. Constantinescu, Nicolae Bălcescu, George Bariţiu, pe care le-a publicat în Studii de istoria gândirii şi practicii economico-financiare (în anul 2008). Este autorul unei serii de cursuri universitare consacrate, printre altele, finanţelor statelor capitaliste, finanţelor socialiste, echilibrului financiar, asigurărilor și finanţelor publice internaţionale, se arată în prezentarea sa oferită de Academia de Studii Economice din București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.