DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Doliu în lumea filmului - O protagonistă din Beverly Hills 90210 s-a stins la numai 64 de ani

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent „Insecure”, a murit la vârsta de 64 de ani, notează news.ro.

Sora ei Tracey Dowse a făcut anunţul duminică pentru CNN, confirmând o informaţie publicată pe contul de Instagram al actriţei. Acum o săptămână, Tracey Dowse a anunţat că sora ei este la spital, în comă după o meningită severă.

În „Beverly Hills”, serial celebru al anilor 1990, ea interpreta rolul secundar dar recurent al lui Yvonne Teasley, director-adjunct al liceului frecventat de personajele principale.

În ultimii ani, ea a interpretat-o pe psihologul Molly în „Insecure”, serial creat de Issa Rae şi difuzat de HBO.

De-a lungul carierei sale de 30 de ani, ea a apărut în numeroase seriale de succes precum „Seinfeld”, Buffy spaima vampirilor”, „Bones”, „New Amsterdam”, „Grey's Anatomy”.

În cinema, a apărut în „Ray”, filmul despre Ray Charles, alături de Jamie Foxx, sau în „Requiem For a Dream” de Darren Aronofsky.

Denise Dowse s-a remarcat şi ca regizoare. Ea a semnat recent „Remember Me: The Mahalia Jackson Story”, film biografic despre cântăreaţa americană de gospel.

Câţiva dintre colegii ei din serialul „Beverly Hills 90210” i-au adus omagii. „Îmi voi aminti întotdeauna scenele mele cu Denise cu cel mai mare respect pentru talentul ei şi cu cea mai mare pasiune pentru sufletul iubitor care a fost”, a spus Ian Ziering (Steve) pe Instagram. „Toţi te-am iubit atât de mult”, a spus Tori Spelling (Donna) pe aceeaşi reţea de socializare. „Eşti domnişoara Teasley pentru totdeauna”.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.