DOLIU în lumea medicală. S-a stins din viață unul dintre cei mai apreciați neurologi ai României

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-09-2020

Actualizat: 04-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, director al Departamentului de neuroștiințe din cadrul UMF "Carol Davila", s-a stins din viață în urma unei grele suferințe, fiind diagnosticat anterior cu COVID-19. Acesta era internat la secția de Terapie Intensivă a Institutului Matei Balș.

Prof.dr. Ovidiu Băjenaru, născut la 12 februarie 1957, era internat la Institutul Matei Balș din București. S-a stins din viață joi, 3 septembrie 2020, după ce starea sa generală de sănătate s-a deteriorat și pe fondul infecției cu COVID-19, având în vedere unele afecțiuni pre-existente.

Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru a fost profesor de neurologie, director al Departamentului de neuroștiințe clinice al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) "Carol Davila" București. De asemenea, acesta a condus Clinica de neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru era medic primar neurolog, Doctor în Științe Medicale și membru corespondent al Academiei Române, începând cu anul 2016.

Cu peste 35 de ani de experiență în domeniu, Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru a fost Președinte de Onoare ad vitam al Societății de Neurologie din România, precum și membru a numeroase organizații medicale la nivel european, și a publicat peste 400 de lucrări științifice de-a lungul carierei sale academice.

În noiembrie 2019, Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru a fost decorat cu Ordinul Național "Serviciul Credincios” în grad de cavaler de președintele României, Klaus Iohannis.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri