Premium
E greu să câștigi un scrutin din închisoare, dar este exact ce pare a se fi întâmplat joia trecută la alegerile parlamentare din Pakistan, alegeri care au produs în doze egale confuzie și surpriză în acestă țară cu 240 de milioane de locuitori, conform unui editorial publicat în The Washington Post.
Tentativa armatei de a-i bloca prin forță accesul la putere lui Imran Khan, un candidat populist (dar și popular), a dus la o reacție adversă. Dominația generalilor a fost contestată acum într-o măsură cum nu s-a mai văzut de decenii - sau niciodată. Autoritarii reușesc de multe ori să folosească cu succes tactici de forță. Nu și de data aceasta - fapt ce ne reamintește limpede care sunt limitele represiunii.
De la arestarea lui Khan - un jucător de cricket celebru preschimbat în politician - în august tensiunile s-au tot agravat. Cu doar câteva zile până la alegeri, a fost lovit cu două noi condamnări la închisoare. Însă partidul lui, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), a ieșit pe primul loc, cu 93 din 266 de locuri în parlament. Khan cel încarcerat, sau cel puțin o imagine a lui, a susținut și un discurs victorios generat de AI.
Schimbare majoră
PTI nu a obținut suficient pentru a forma o majoritate de guvernare. Dar e suficient pentru a arunca Pakistanul într-o repriză prelungită de târguieli pentru constituirea unei coaliții, și poate chiar într-o continuare a haosului care persistă de la debarcarea lui Khan din fotoliul de premier în 2022, după ce se certase cu generalii. De-a lungul întregii istorii de 76 de ani a Pakistanului acesta a fost condus de armată, fie fățiș, fie din culise, cu generalii promovând și subminând guverne civile după cum consideră ei potrivit. De data aceasta armata și-a greșit calculele.
În Pakistan nu a existat vreodată un premier care să-și încheie mandatul, iar civilii au grijă să nu-i înfrunte pe conducătorii supremi ai țării - cel puțin nu direct. Însă Khan le-a dat replica după debarcarea sa, a devenit și mai sfidător, a criticat ofițerimea și a îndemnat la proteste de masă, dintre care unele au devenit violente.
Armată vs civili
Armata i-a încarcerat pe liderii PTI, le-au percheziționat locuințele și le-au hărțuit familiile. Astfel supuși la coerciție, mulți dintre ei s-au delimitat de Khan și au denunțat PTI. Cenzura i-a ordonat presei să nu mai pomenească nici de PTI, nici de Khan. Mai mult, partidului i s-a interzis să-și folosească sigla arhicunoscută, o bâtă de cricket, pe buletinul de vot - o lovitură gravă într-o țară în care peste o treime din populație e analfabetă.
Opozanții au calificat pe bună dreptate aceste alegeri drept cele mai puțin credibile din istoria Pakistanului. Dar iată că în ciuda tuturor acestor eforturi (sau poate că tocmai din cauza lor), au devenit unul dintre cele mai competitive scrutine. Pentru prima dată favoritul armatei - de data aceasta Nawaz Sharif de la Liga Musulmană Pakistan (PML-N) - nu a câștigat, ieșind pe locul doi la mare distanță, cu 75 de locuri. Ironia sorții face ca și Sharif să fi fost debarcat din funcția de premier, în 2017, după ce și el se certase cu armata. Inițial generalii l-au considerat pe Imran Khan un om pe calapodul lor, însă în timp au constatat că popularitatea lui persistentă, politica lui externă dezinhibată și lipsa de deferență față de ei deveniseră mai întâi iritante, iar mai apoi intolerabile.
Jocuri americane
Ca premier Khan se ciocnea tot mai des de SUA în afacerile internaționale, iritând și administrația Biden. După invazia Rusiei din Ucraina Khan a luat decizia rușinoasă de a-l vizita pe Putin la Moscova. Între timp devenise dificil să eviți impresia unei apatii americane față de democrația pakistaneză - sau ce va mai fi rămas din ea. Ca răspuns la o întrebare legată de drepturile omului în contextul unei campanii de reprimare pre-electorale, Departamentul de Stat al SUA s-a mulțumit să remarce timid că „în Pakistan există zone pentru ameliorare, pe care noi am saluta-o”.
Chiar în ziua alegerilor rețelele de telefonie au fost închise perioade lungi, iar publicarea rezultatelor a fost amânată, iscând suspiciuni de fraudă. Departamentul de Stat a condamnat vineri „atacurile contra jurnaliștilor și restricționarea accesului la internet și la serviciile de telecomunicații” și a cerut „anchetarea aprofundată” a acuzațiilor de fraudă. Aceste declarații nu sunt însă altceva decât declarații, iar în zilele și săptămânile critice care vor urma administrația Biden trebuie să le transmită șefilor militari ai Pakistanului mesajul clar și consecvent cum că orice atac împotriva integrității procesului democratic va avea consecințe asupra relației SUA-Pakistan.
Previziuni
Orice guvern de coaliție urmează a fi încropit - cel mai probabil sub Sharif, cu sprijinul altor partide anti-PTI - acesta va avea probleme cu legitimitatea. În ciuda sorților extrem de potrivnici, electoratul pakistanez și-a formalizat la urna de vot neîncrederea tot mai mare în armată și în marionetele ei. Cu economia țării pe butuci și dependentă de un ajutor de urgență de la FMI, cel mai probabil deznodământ va consta în și mai multă instabilitate.
E o lecție pe care SUA au învățat-o de multe ori la modul neplăcut și tot adesea prea târziu: dictatorii promit că vor fi de încredere și vor menține ordinea. Însă rareori se întâmplă ca stabilitatea pe termen lung să fie realizată prin intervenția militarilor în politică. În cazul Pakistanului, lipsa de disponibilitate a armatei de a le ceda controlul civililor - sau alegătorilor - a creat un sistem politic fundamental disfuncțional. Aceste alegeri stau mărturie.
