Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, reacționează dur după ce frații Tate au fost lăsați să plece din România. Acuzați de viol, cei doi au plecat la presiunile făcute de Elon Musk, amicul lui Călin Georgescu, acuză Dominic Fritz.
Fritz spune că suveranismul lui Georgescu e de fapt o păcăleală
"Doi străini, trimiși în judecată că au violat minore și au traficat zeci de românce. Azi au plecat liberi în Florida, cu un avion de lux, după ce mai mulți miliardari americani au făcut presiuni.
Așa și-a dorit să se întâmple noul prieten al domnului Georgescu, Elon Musk. Iar frații l-au lăudat public pe salvatorul neamului Georgescu, sau cel puțin salvatorul imigranților violatori bogați.
Asta e problema cu “suveranismul” lui Georgescu învățat în vila lui de lângă Viena și promovat de Musk și prieteni: e de fapt doar o unealtă a celor fără valori, dar cu mulți bani, care vor să dezbine România și să distrugă Europa. Atacă pe toți cei care au ajutat România (Uniunea Europeană, USAID, fundația lui Soros) în timp ce apără armata violatoare rusă și pe frații care ne-au traficat femeile. Și mai au tupeul să ne predice ceva despre valori tradiționale?
Georgescu poate să-mi spună orice, dar nu că iubește România".
DIICOT a explicat de ce frații Tate au fost lăsați să plece
Fraţii Tate se află sub control judiciar, dar le-a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse de a nu părăsi teritoriul României, precizează DIICOT, în urma informaţiilor potrivit cărora Andrew şi Tristan Tate au părăsit ţara. DIICOT subliniază că toate celelalte obligaţii care decurg din măsura controlului judiciar sunt menţinute, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare.
Comentează