Premium
Majoritatea tăcută și indignată de corupția și ineficiența sistemului s-a revoltat, a prins curaj, a (re)devenit actor politic după mai bine de două decenii în care clasa politică și-a format și consolidat sistemul ei: partide, șefi de partide, parlamentari, baroni locali, primari, aleși locali, funcționari de vârf în administrația publică, rețeaua de influență din justiție sau din SRI și MI, patroni de presă și jurnaliști de frunte; iar sistemul și-a servit și protejat cu aroganță clasa politică ferind-o în alegeri de votul negativ al maselor.
Când nu faci reforme, schimbări incrementale, ajungi la revoluții, la schimbări sociale și politice violente. Iar sistemul nostru politic a crezut că poate să se autoizoleze în cosangvinitatea sa FSN-istă, post-comunistă și nu și-a deschis porțile pentru noi persoane, noi partide sau măcar pentru noi elite interne partidelor vechi. El nu s-a reformat din interior ci și-a protejat corupții și astfel și-a distrus imunitatea. Sistemul și-a bazat supraviețuirea pe o majoritate de votanți naivi, dependenți economic, marginali social și cultural, cumpărați prin pomeni electorale, manipulați prin televiziuni și prin jurnaliști vasalizați. Sistemul a ignorat sistematic componentele active economic și social precum tinerii, antreprenorii, elitele culturale, lumea academică, salariații cu venituri ridicate, românii din diaspora, populația marilor orașe, comunitățile virtuale. Acum sistemul este speriat, tăcut, inhibat. Dar va încerca să reziste, să iasă din încercuire: și-a trimis „reprezentanții” prin piețe (galeriile manipulabile ale echipelor de fotbal, câteva grupuri de ong-iști vasalizați politic, câțiva provocatori de partid), a dat ordin pe unitate portavocilor din presă să lanseze zvonuri, manipulări, dezinformări, știri pe surse și și-a pregătit negociatorii pentru Cotroceni.
Ce nu înțeleg ei, cei care au condus sistemul, cei care de fiecare dată au supraviețuit ca grup și drept urmare se cred veșnici, este că de data aceasta nu va mai merge cu manipulări, cu mici cedări, cu prostirea străzii prin vechile tertipuri; odată trezit balaurul nemulțumirii populare, de atâtea ori păcălit în trecut, va cere fapte, nu vorbe, certitudini, nu promisiuni. Nu se va liniști decât dacă vede (sau crede) sistemul învins. După ce au votat 300 de parlamentari și s-au ales cu 600, după ce justiția a băgat o parte dintre penali în arest preventiv sau chiar la închisoare, dar le-au lăsat intacte averile, iar apoi i-au scos pe rând și din închisoare, după ce au fost anulate privilegii precum pensiile speciale dar acestea s-au reintrodus recent, după ce s-a promis vot prin corespondență dar s-au limitat la cei din diaspora care se înscriu din vreme pe liste, după multe alte păcăleli, nu cred că strada va pleca acasă curând sau oricum.
Singurul care pare să fi înțeles bine cât de serioasă e de data aceasta revolta maselor și ce riscuri majore ar decurge din ignorarea sau manipularea ei este Președintele Iohannis (bine consiliat și de servicii și, probabil, și de aliații externi). Președintele a făcut un prim pas către societatea civilă și a numit un prim-ministru interimar care vine din mediul universitar (deși din zona vasalizată politic a acestuia) și un al doilea pas, mai mare, prin lansarea invitației la dialog către reprezentanții străzii și societății civile.
Cine este societatea civilă și cine vor fi reprezentanții ei este mai puțin important. Este esențial ce li se va oferi la discuții: pentru că orice grup revoltat care nu va considera suficient ceea ce primește de la sistem va rămâne în stradă, cu sau fără reprezentanții la discuțiile de la Cotroceni.
Deci, ce îi poate promite societății civile Președintele ca să „tacă” și să nu mai „plângă” precum fiul de împărat din poveste care nu voia „să se nască” [oricum]? Ce ar însemna pentru societatea civilă „tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte”?
Cred că Președintele trebuie să ne ofere pe tavă nouă, românilor, chiar capul sistemului politic pe care îl disprețuim profund; o poate face printr-o garanție certă că sistemul va fi schimbat și că nu vom mai fi păcăliți. Și asta nu va fi evident decât dacă se va încheia un Pact Național pentru Reforma Sistemului Politic și Administrativ, semnat de reprezentanții tuturor partidelor politice și garantat de Președinte. Asta trebuie să negocieze Iohannis cu partidele, nu componența guvernului și numele unui prim-ministru care nu mai poate fi acum al partidelor, este obligatoriu al străzii, (în sensul că trebuie să fie neimplicat politic, competent, integru).
Ce ar putea cuprinde un astfel de pact?
În primul rând ar trebui să include toate drepturile „câștigate” anterior de mase sau promise dar care nu au fost acordate, precum: Parlament de maxim 300 de parlamentari, vot electronic pentru toată lumea, desființarea privilegiilor (pensii speciale, coloane cu girofar etc.), confiscarea extinsă a averilor celor corupți, condamnări în dosarul Mineriadelor și în cel al Revoluției, independența TVR.
O altă categorie ar fi aceea a măsurilor de democratizare a vieții politice: criterii de integritate și de competență pentru candidații desemnați de partide, transparența totală a finanțării partidelor și campaniilor electorale, sancționarea aspră a mitei electorale și a fraudelor. De asemenea, partidele ar trebui să se angajeze ferm că vor limita la 2 mandate toate funcțiile pentru care se candidează (interne și externe partidelor și de la toate nivelurile).
O a treia categorie ar fi a măsurilor de reducere a corupției: interzicerea și sancționarea numirilor politice în administrație, interzicerea participării funcționarilor publici la campanii electorale, definirea clară și limitarea pozițiilor pentru care se fac numiri politice în administrație, reguli mai clare și ferme de bugetare, cheltuire a banilor publici, transparentizare a cheltuielilor publice și un sistem de monitorizare a tuturor acestor lucruri prin organisme și mecanisme independente (inclusiv prin controlul societății civile).
Cea de-a 4-a categorie de drepturi stipulate într-un astfel de pact ține de natura celor care protestează: tineri, educați, activi economic. Lor trebuie să li se promită o societate mai bună pentru ei: promovarea și recompensarea meritului, acces la educație și servicii de sănătate decente, acces la locuri de muncă pentru tineri, o reformă a legii pensiilor (cu dezvoltarea pensiilor private), controlul deficitelor bugetare pentru a nu transfera povara cheltuielilor aberante pentru generațiile actuale pe umerii generațiilor viitoare.
Va dori și va putea Președintele să obțină un astfel de pact social semnat de toate partidele politice pentru a detensiona situația actuală și a readuce fără tensiuni și riscuri inutile societatea la ordine socială pe bază de consens și toleranță? Totul este să vrea, pentru că, cu cei 70 de mii de tineri pe străzi și cu politrucii ascunși ca șobolanii prin sediile de partid sau prin birourile de la Parlament, momentul este extrem de favorabil pentru reforma clasei politice!
