Scriitoarea austriacă Elfriede Jelinek, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, l-a ales pe Donald Trump drept subiect al celei mai recente dintre piesele sale, a confirmat miercuri editura germană Rowolt, care publică lucrările de dramaturgie ale autoarei.
Intitulată "On the Royal Road: The Burgher King" ("Pe Drumul Regal: Regele Burgher"), piesa oferă o "perspectivă europeană provocatoare" asupra noului lider american, a declarat Gitta Honegger, traducătoarea acesteia în limba engleză, scrie agerpres.ro.
Piesa va fi prezentată pentru prima dată publicului luni, la Martin E. Segal Theatre Center din New York, într-o versiune prescurtată, urmând ca teatrul Schauspielhaus din Hamburg să găzduiască premiera sa mondială în luna octombrie.
Textul este spus în principal din perspectiva unei femei profet oarbe, care "încearcă să înţeleagă comportamentul bizar al liderului", a explicat Honegger citată de Segal Theatre Center.
Jelinek este cunoscută pentru romanul "Pianista", transpus pe ecrane de regizorul Michael Haneke, cu Isabelle Huppert în rolul principal.