Donald Trump a continuat să critice Canada: el a denunţat o "fentă murdară"

Autor: George Traicu

Publicat: 25-10-2025 09:47

Article thumbnail

Sursă foto: Julia Demaree Nikhinson / AP / Profimedia

Donald Trump a continuat să critice Canada pentru "fenta sa murdară", în pofida retragerii de către provincia canadiană Ontario a unei campanii publicitare televizate contra majorării tarifelor vamale, campanie ce l-a determinat pe preşedintele SUA să "rupă toate negocierile" cu Ottawa, informează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Provincia Ontario a anunţat vineri suspendarea acestei campanii care îl avea în prim-plan pe fostul preşedinte Ronald Reagan care critica tarifele vamale, dar a precizat totodată că această publicitate va fi difuzată în SUA în acest sfârşit de săptămână cu ocazia primelor două meciuri din finalele campionatului nord-american de baseball, care se bucură de obicei de mare audienţă.

"Canada a fost prinsă trişând într-o publicitate, vă vine să credeţi?", a reacţionat vineri Donald Trump în faţa jurnaliştilor, înainte de a lua avionul pentru un turneu diplomatic în Asia.

"Am auzit că ei vor retrage publicitatea. Nu ştiam că ei o vor difuza încă puţin. Ei ar fi putut să o retragă în seara aceasta", a adăugat Trump cu privire la această campanie ce a suscitat furia sa şi l-a determinat cu o zi înainte să rupă negocierile comerciale cu Canada.

Aflând că publicitatea urmează să fie anulat în Ontario, el a denunţat o "fentă murdară". "Eu pot să fac fente mai tari ca ei", a ameninţat el, afirmând că nu are nicio intenţie de a discuta cu prim-ministrul canadian Mark Carney sau să aibă vreo întrevedere cu el după această întâmplare.

Un responsabil american declarase înainte de aceasta că o astfel de întrevedere era posibil să aibă loc miercuri în Coreea de Sud, în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Preşedintele american Donald Trump a decis joi seara să rupă toate negocierile comerciale cu Canada, acuzând autorităţile canadiene că au răstălmăcit cuvintele predecesorului său Ronald Reagan într-o campanie publicitară contra majorării tarifelor vamale între cele două ţări.

Înainte de această situaţie neprevăzută, un acord comercial între Ottawa şi Washington asupra oţelului, aluminiului şi energiei părea că poate fi încheiat, potrivit Globe and Mail.

Circa 85% dintre schimburile transfrontaliere rămân exceptate de tarife vamale, SUA şi Canada fiind în continuare semnatare ale Tratatului de liber-schimb nord-american (NAFTA).

Însă tarifele vamale sectoriale mondiale impuse de Trump, în special asupra oţelului, aluminiului şi industriei auto, au lovit puternic Canada, ducând la pierderi de locuri de muncă şi punând companii sub presiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri