Donald Trump cere îngăduință de la Putin pentru soldații ucraineni

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 14-03-2025 16:35

Actualizat: 14-03-2025 18:35

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Preşedintele american Donald Trump a susţinut vineri că există "o şansă foarte bună" ca războiul din Rusia şi Ucraina să se încheie, în urma discuţiilor avute cu preşedintele rus Vladimir Putin, căruia i-a cerut să cruţe vieţile a mii de soldaţi ucraineni încercuiţi de armata rusă, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

"Am avut discuţii bune şi productive ieri cu preşedintele rus Vladimir Putin şi există o şansă foarte bună ca acest război oribil, sângeros, să se încheie în cele din urmă", a scris Donald Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

"Dar, în acest moment, mii de soldaţi ucraineni sunt complet încercuiţi de armata rusă şi sunt într-o situaţie foarte rea şi vulnerabilă", a continuat Trump, cu majuscule în acelaşi mesaj, referindu-se la trupele ucrainene din provincia rusă Kursk. "I-am cerut cu tărie preşedintelui Putin să le cruţe vieţile. Acesta ar fi un masacru oribil, nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi!!!", şi-a încheiat Trump mesajul.

El nu precizează dacă a avut o convorbire cu Putin sau dacă se referă doar la discuţiile avute joi la Moscova de emisarul său Steve Witkoff, care a prezentat Rusiei detaliile unui armistiţiu de 30 de zile propus de SUA şi Ucraina.

Trump a estimat joi că ar fi "foarte dezamăgitor" ca Rusia să nu accepte acest armistiţiu, după ce Putin a spus că acceptă propunerea, adăugând însă că rămân de clarificat detalii, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-şi reface capacitatea de luptă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri