Donald Trump cere pedeapsa cu moartea împotriva lui Sayfullo Saipov, dar renunţă la trimiterea autorului atentatului de la New York la Guantanamo

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 02-11-2017

Actualizat: 02-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele american Donald Trump a revenit joi asupra voinţei sale de a-l trimite la Guantanamo Bay (Cuba) pe autorul atentatului de la New York, cel mai sângeros după atentatele de la 11 septembrie 2001, însă a insistat că vrea ca acesta să fie condamnat la moarte, relatează AFP. ”M-ar plăcea ca teroristul de la New York să fie trimis la Guantanamo, dar statistic acest proces ia mult mai mult timp decât să treacă prin sistemul federal...”, a scris el într-un prim mesaj pe Twitter. Apoi a completat că ”...este ceva potrivit în spatele faptului de a-l ţine acolo unde şi-a comis crma oribilă. Ar trebui să se mişte repede. PEDEAPSA CU MOARTEA!”.

Acţionând în numele Statului Islamic, Sayfullo Saipov, un uzbek în vârstă de 20 de ani care a venit în Statele Unite în 2010, a intrat marţi, la Manhattan, pe o pistă pentru biciclete, şi a lovit ciclişti şi pietoni într-o cursă sângeroasă cu o camionetă, omorând opt persoane şi rănind alte 12. Prins în viaţă, dar rănit, Saipov nu a arătat vreo urmă de regret, declarându-se ”satisfăcut de ceea a făcut”, potrivit plângerii depuse de parchetul federal după interogatoiu.

El a cerut ca un steag negru al Statului Islamic să fie desfăşurat în camera sa de la spital, potrivit anchetatorilor. Sayfullo Saipov este vizat de două capete de acuzare - violenţă şi distrugere de vehicule şi susţinere a unei organizaţii teroriste străine - care se pedepsesc cu închisoarea pe viaţă. Procurorul federal al Manhattanului Joon Kim a evocat miercuri o procedură care ar permite cererea pedepsei cu moartea.

Donald Trump şi-a exprimat deja, miercuri seara, tot pe Twitter şi cu majuscule, voinţa ca Sayfullo Saipov să fie executat, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri