Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump depășește orice limită: AMENINȚĂ Europa că SUA vor elibera teroriştii la frontierele sale

facebook.com
Trump Merkel

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a avertizat, vineri seară, ţările europene care nu acceptă repatrierea membrilor reţelei teroriste Stat Islamic capturaţi de armata americană că va elibera teroriştii "la frontierele" Europei.

"Eu am învins califatul. Când am ajuns la putere, califatul era răspândit peste tot. Am învins califatul, reţeaua ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria -n.red.), iar acum avem mii de prizonieri de război, combatanţi ISIS care sunt prizonieri de război, şi le cerem ţărilor din care provin, din Europa, le cerem să ia înapoi aceşti prizonieri de război", a declarat Donald Trump, citat de publicaţia The New York Post, într-o conferinţă de presă organizată alături de premierul Australiei, Scott Morrison, informează mediafax.ro.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

"Până acum, aceste ţări au refuzat, iar la un moment dat va trebui să spun ”îmi pare rău, fie îi luaţi înapoi, fie noi îi vom lăsa la frontierele voastre”. Iar dacă nu îi primesc înapoi, probabil că îi vom duce la frontieră, iar apoi vor trebui să îi captureze din nou", a avertizat Donald Trump.

"Aceşti oameni sunt din Germania şi Franţa. Statele Unite nu vor ţine mii şi mii de oameni capturaţi în penitenciarul de la Guantanamo Bay, deţinuţi la Guantanamo Bay pentru următorii 50 de ani, iar noi să cheltuim miliarde şi miliarde de dolari. Am făcut Europei un imens favor, căci cei mai mulţi dintre aceşti oameni provin din Europa. Altfel, îi eliberăm la frontieră", a reiterat Trump.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

Donald Trump a mai transmis avertismente similare în aprilie şi august, dar nu este clar dacă a stabilit când va elibera islamiştii capturaţi de armata americană în Orientul Mijlociu. Grupul insurgent kurd Forţele Democratice Siriene, susţinut de SUA, a capturat circa 9.000 de combatanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, dar nu este clar câţi provin din Europa. Mai multe ţări europene, în principal Germania şi Franţa, au refuzat repatrierea teroriştilor. Alte ţări, precum Danemarca, Elveţia şi Marea Britanie, au avertizat că le-ar putea retrage cetăţenia indivizilor acuzaţi de terorism capturaţi în Orientul Mijlociu.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.