Ciocnirea la distanţă cu Joe Biden nu va avea loc: fostul preşedinte Donald Trump a făcut marţi o schimbare bruscă de direcţie şi a renunţat să mai ţină o conferinţă de presă joi, exact la un an după asaltul partizanilor săi asupra Capitoliului de la Washington, comentează AFP.
Într-un comunicat dat publicităţii marţi, republicanul a afirmat că va lua cuvântul la 15 ianuarie, într-un miting din Arizona, informează Agerpres.
El a protestat din nou împotriva "fraudei" care a afectat, în opinia sa, dar fără a aduce vreo dovadă, ultimele alegeri prezidenţiale câştigate de Joe Biden. "Crima secolului!", a scris Donald Trump, pe care adversarul său democrat l-a devansat cu şapte milioane de voturi.
Fostul om de afaceri nu a oferit nicio explicaţie clară pentru anularea conferinţei de presă pe care o prevăzuse în reşedinţa sa luxoasă din Florida (sud-est).
El a spus că renunţă "în lumina" comisiei parlamentare "părtinitoare şi necinstite" care investighează rolul său şi al colaboratorilor săi apropiaţi în acest atac care a traumatizat America.
Republicanul a acuzat şi media "Fake News", una din ţintele sale preferate.
Anunţul acestui eveniment, care ar fi coincis cu un moment de reculegere al Congresului american la Washington, a fost primit ca încă o provocare de către criticii fostului preşedinte.
Dar perspectiva acestui discurs a părut să stânjenească şi tabăra republicană, asupra căreia Donald Trump are, totuşi, o influenţă imensă. Majoritatea simpatizanţilor partidului republican aderă într-adevăr la teza "furtului" ultimelor alegeri prezidenţiale pe care el o colportează.
"Comportamentul lui Trump este fără precedent în istoria americană. Niciun fost preşedinte nu a încercat atât de mult să-şi discrediteze succesorul şi procesul democratic", a declarat Carl Tobias, profesor de drept la Universitatea din Richmond.
Schimbarea bruscă de direcţie a lui Donald Trump îi lasă calea liberă lui Joe Biden care va vorbi joi din incinta Capitoliului, chiar acolo unde mii de partizani ai adversarului său republican au încercat să împiedice Congresul să-i certifice alegerea.
"Va vorbi despre munca rămasă de făcut pentru a asigura şi consolida democraţia şi instituţiile noastre, pentru a respinge ura şi minciunile pe care le-am văzut la 6 ianuarie, pentru a uni ţara", a declarat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.
De la alegerea sa, Joe Biden pare reticent să-l atace direct pe "celălalt tip" sau pe "băiatul de dinainte" - formulări folosite de preşedinte şi de Casa Albă pentru a evita să-l numească pe cel care va trebui poate să-l înfrunte din nou la alegerile prezidenţiale din 2024.
Oficial, Joe Biden intenţionează să candideze din nou, iar republicanul sugerează că se gândeşte la asta.
Pentru Lara Brown, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea George Washington, "preşedintele şi vicepreşedintele (Kamala) Harris nu poate merge pe acest teren" al atacului verbal direct, "deoarece nu vor să dea impresia unei +vânătoare de vrăjitoare +' orchestrate de la Casa Albă, pentru a folosi o expresie dragă lui Donald Trump.
"Administraţia Biden a crezut că, luând decizii politice bune, totul va dispărea, dar cred că este o dovadă de naivitate", a adăugat ea.
Potrivit lui Joe Biden, cel mai bun mod de a-l contracara pe Donald Trump ar fi reconcilierea clasei de mijloc americane cu democraţia reprezentativă, garantându-i locuri de muncă, putere de cumpărare şi o anumită linişte în faţa globalizării.
Dar preşedintele, din ce în ce mai nepopular, se loveşte de dificultăţi în livrarea rezultatele sperate: Statele Unite întâmpină cu o imensă oboseală imensă un nou val de pandemie, reformele sale sociale majore sunt blocate în Congres, costul vieţii este în creştere.
Rachel Bitecofer, un strateg apropiat al taberei democraţilor, consideră că Joe Biden ar trebui să îl înfrunte mai dur pe fostul om de afaceri şi Partidul Republican.
În faţa unui Donald Trump care tocmai l-a susţinut, prin intermediul unui comunicat, pe liderul ultraconservator ungar Viktor Orban, "trebuie să fim foarte sinceri cu privire la ce înseamnă asta", a subliniat ea.
Aceasta este, potrivit lui Rachel Bitecofer, o modalitate pentru fostul preşedinte "de a semnala ce îşi doreşte pentru America, şi nu este un viitor democratic".
Dar, a deplâns ea, "există o adevărată reticenţă în a recunoaşte cât de virulent este atacul dreptei asupra democraţiei".
"Ameninţările actuale la adresa democraţiei sunt reale şi îngrijorătoare", a apreciat Carl Tobias. Dar "Statele Unite au depăşit crize mult mai periculoase, în special Războiul Civil", a ţinut el să adauge.
Donald Trump își anulează, fără nicio explicație, o controversată conferință de presă: evită ciocnirea cu Joe Biden
Explorează subiectul
Articole Similare

545
Românii pot lucra sezonier în Grecia: Salarii atractive și cazare gratuită în hoteluri de 5 stele
545

718
VIDEO Radu Miruță lămurește situația pensiilor militarilor: "Nu a spus nimeni că se taie soldele. Toate aceste lucruri sunt minciuni"
718

1.868
Apariție neașteptată a liderului cecen Ramzan Kadîrov după ce ucrainenii au spus că e în comă: 'Mă văd la TV, dar spun că sunt pe moarte'
1.868

3.088
Florin Călinescu face praf PRO TV după anunțul plecării lui Măruță: 'Este ultima victimă. Există o răutate a unor mediocrități acolo, absolut amuzantă.'
3.088

1.528
Primarul UDMR care refuză să profite de majorarea impozitelor pe locuințe: Dreptul de a locui e fundamental
1.528

1.484
Reorganizare dură în administrație: tăieri de posturi, salarii plafonate și sancțiuni bugetare pentru primării
1.484

1.713
Amploarea represiunii din Iran: Estimările Mossad indică un masacru de proporții
1.713

1.358
Ion Țiriac: 'Cu cât ai mai mulţi bani, cu atât faci mai puţin în viaţă'
1.358

2.167
Scandalul Mercosur se complică: Adrian Năstase cere ca România să înființeze un minister nou
2.167

4.640
„Idealul Unirii cu România nu este anti-Republica Moldova, el este anti-imperialist” - ambasadorul Moldovei la București militează pentru unire
4.640

2.895
Guvernul strânge șurubul: tranzacții lovite de nulitate, drone peste case și popriri pe ajutoare sociale (Document)
2.895

1.639
Traian Băsescu se bagă între SUA și Rusia și comentează acid: "Până la urmă, care e deosebirea între Putin și Trump?"
1.639

1.144
Permisul, condiționat de plata amenzilor: cum vrea Guvernul să lege șofatul de datoriile la bugetul local (Document)
1.144

















Comentează