Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump își schimbă total echipa de avocați: a ieșit cu scandal, în pregătirea procesului de la Capitoliu

Agerpres - Reuters
Donald Trump

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat duminică că a angajat doi noi avocaţi pentru a-l apăra în procesul de punere sub acuzare care va începe pe 9 februarie, informează AFP.

Citește și: VIDEO Vlad Voiculescu, morale și cugetări: 'E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece'

Anunţul survine în urma ştirilor apărute sâmbătă în presă, potrivit cărora cinci avocaţi (dintre care doi ar fi urmat să conducă echipa juridică) au renunţat să-l reprezinte din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare, informează Agerpres.

'Foarte respectaţii avocaţi pledanţi' David Schoen şi Bruce L. Castor Jr vor conduce acum echipa, a anunţat Donald Trump într-un comunicat.

Castor a făcut carieră în domeniul dreptului penal, în timp ce Schoen este specialist în 'procese pentru drepturile civile din Alabama şi apărare penală federală în New York, inclusiv pentru gulere albe (persoane cu funcţii de conducere în structuri statale sau private) şi alte cazuri complexe'.

Schoen a colaborat anterior cu echipa de apărare a lui Trump şi cei doi 'cred că punerea sub acuzare este neconstituţională', se menţionează în comunicat.

Donald Trump a dorit ca avocaţii săi să continue să argumenteze teza fraudei electorale masive care a dus la victoria democratului Joe Biden, mai degrabă decât să se concentreze asupra inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie, indicase CNN, care preciza că fostul preşedinte nu este dispus să discute pe acest subiect.

Procesul lui Donald Trump pentru 'incitare la insurecţie' după ocuparea Capitoliului pe 6 ianuarie de către susţinători ai săi urmează să înceapă pe 9 februarie.

Cu doar cinci senatori republicani dispuşi să se alăture votului celor 50 de senatori democraţi împotriva fostului preşedinte, este puţin probabil ca majoritatea de două treimi necesară, adică 67 de senatori, să fie atinsă.

Pe de altă parte, votarea unei moţiuni de cenzură ar avea nevoie de votul a cel puţin zece senatori republicani pentru a avea şansa de a fi adoptată, opţiune pe care unii o consideră posibilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.