Donald Trump l-a sunat pe Volodimir Zelenski, imediat după ce a vorbit cu Putin și a decis să înceapă negocierile de pace

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-02-2025 20:41

Actualizat: 12-02-2025 22:41

Article thumbnail

Sursă foto: Media Punch, MediaPunch Inc / Alamy / Profimedia

Președintele american Donald Trump și cel ucrainean Volodimir Zelenski au vorbit la telefon aproximativ o oră. Discuția a avut loc miercuri, a transmis biroul președintelui ucrainean. Înainte, Trump a vorbit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Părțile nu au dezvăluit foarte multe amănunte din cadrul discuției Trump-Zelenski. Liderul ucrainean a spus că „elaborează următorii pași” cu SUA după discuția cu Trump și a menționat că a avut o „conversație semnificativă” cu președintele american.

„Nimeni nu își dorește pacea mai mult decât Ucraina. Împreună cu SUA, ne planificăm următorii pași pentru a opri agresiunea rusă și pentru a asigura o pace durabilă și de încredere. Așa cum a spus președintele Trump, trebuie să o ducem la capăt”.

Cei doi „au vorbit despre oportunitățile de a obține pacea” și „despre disponibilitatea de a lucra împreună la nivel de echipă”, a mai anunțat liderul ucrainean.

„Sunt recunoscător președintelui Trump pentru interesul său față de ceea ce putem realiza împreună”, a precizat Zelenski.

Trump: Discuția cu Zelenski a decurs bine

La rândul său Donald Trump a spus că conversația sa telefonică cu Volodimir Zelenski „a decurs foarte bine”.

„El, ca și președintele Putin, vrea să facă pace”, a transmis președintele pe rețelele de socializare.

„Am discutat o varietate de subiecte care au legătură cu războiul, dar mai ales, întâlnirea care se organizează vineri la München, unde vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio vor conduce delegația. Sper că rezultatele acestei întâlniri vor fi pozitive. Este timpul să oprim acest război ridicol. Dumnezeu să binecuvânteze poporul Rusiei și al Ucrainei!", a transmis Trump.

Tot miercuri, președintele Donald Trump a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin despre începerea imediată a negocierilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina. De asemenea, cei doi lideri „au fost de acord să lucreze împreună, foarte strâns, inclusiv prin vizite în națiunea celuilalt”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri