DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump, poziţie de forţă: Va fi dur în discuţiile cu liderii străini

captura Facebook
Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a admis joi că în discuţiile sale cu liderii străini este 'dur' şi că va continua să fie la fel pentru că, în opinia sa, până în prezent celelalte ţări au profitat de SUA, iar acest lucru va înceta, relatează agenţiile EFE şi Reuters. 'Credeţi-mă, atunci când auziţi că am convorbiri telefonice dure, nu vă faceţi probleme', a spus Trump în discursul susţinut la Micul Dejun Naţional pentru Rugăciune, un eveniment specific SUA ce reuneşte anual în prima zi de joi din februarie responsabili politici şi religioşi.

'Sunt dure, trebuie să fie dure. A sosit momentul să fim puţini duri', a insistat Trump, el motivând această abordare prin faptul că 'aproape toate ţările lumii au profitat de noi (de SUA n.red)' şi a promis că 'acest lucru nu se va mai întâmpla'. El nu a precizat vreo convorbire anume, dar anterior Washington Post a scris că a întrerupt brusc o astfel de discuţie cu premierul australian, Malcolm Turnbull, faţă de care Donald Trump a criticat acordul încheiat de Barack Obama privind primirea de către SUA a unor refugiaţi trimişi de Australia în tabere controversate, acord pe care actualul preşedinte american l-a calificat într-o postare pe Twitter drept 'stupid'.

Referindu-se la criticile privind restricţiile pe care le-a decis pentru primirea refugiaţilor şi pentru intrarea în SUA a cetăţenilor unor ţări musulmane cunoscute ca fiind bastioane ale teroriştilor, Trump a menţionat în discursul său că aceste măsuri sunt necesare pentru o verificare de securitate mai consistentă a celor care vin în SUA, conform Agerpres. 'Naţiunea noastră are cel mai generos sistem de imigraţie în lume. Dar unii exploatează această generozitate pentru a submina valorile pe care noi le îndrăgim atât de mult', a explicat Trump. El a asigurat de asemenea că în ultimele zile s-au luat măsurile necesare pentru ca în SUA să fie protejate minorităţile religioase şi libertatea religioasă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.