Donald Trump, reacție după atacul puternic lansat de Rusia asupra Kievului: Președintele SUA nu a fost mulțumit de această veste

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-08-2025 07:31

Actualizat: 29-08-2025 10:37

Article thumbnail

Sursă foto: Aaron Schwartz/Sipa USA. Credit: Sipa US/Alamy

Președintele Donald Trump „nu a fost surprins, însă nici mulțumit” de atacurile cu rachete și drone lansate joi de Rusia asupra Ucrainei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit agenției Reuters.

Forţele ruse au bombardat Kievul în noaptea de miercuri spre joi, lansând valuri de atacuri aeriene asupra ţintelor din capitală şi din întreaga ţară. Cel puţin 18 persoane - inclusiv patru copii, potrivit celui mai recent bilanţ - au fost ucise şi 38 au fost rănite, au declarat oficialii ucraineni. A fost cel mai violent atac de la întâlnirea Trump Putin, din Alaska.

De la întâlnirea care a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, s-au înregistrat puţine progrese către un armistiţiu între Rusia şi Ucraina, în ciuda încercărilor lui Trump de a negocia oprirea luptelor.

„Nu a fost mulţumit de această veste, dar nici nu a fost surprins. Sunt două ţări care se află în război de foarte mult timp”, a spus Leavitt despre Trump.

Leavitt a afirmat că atacurile ruseşti au fost letale, iar cele ucrainene au provocat în august pagube semnificative rafinăriilor de petrol din Rusia

Ea a spus că Trump doreşte încheierea războiului, dar că „po„.ate ambele părţi ale acestui conflict nu sunt pregătite să îl încheie

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat marţi, la emisiunea „Special Report with Bret Baier” de la Fox News, că plănuieşte să se întâlnească săptămâna aceasta, la New York, cu reprezentanţi ai Ucrainei. Întâlnirea este aşteptată să aibă loc vineri.

Trump a făcut presiuni pentru ca Putin şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să aibă o întâlnire, iar apoi el să li se alăture într-o reuniune în trei pentru a discuta despre încheierea războiului.

Însă o astfel de întâlnire Putin–Zelenski nu este deocamdată prevăzută. Întrebat luni de ce Putin ezită să se întâlnească cu Zelenski, Trump a spus că Putin pur şi simplu nu îl place.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri