Donald Trump susține că a discutat cu Recep Erdogan, înaintea retragerii trupelor americane din Siria: 'Din păcate, Turcia a ales să acționeze unilateral'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 09-10-2019

Actualizat: 09-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: The Economist

Președintele SUA, Donald Trump, s-a consultat cu oficialii de la Pentagon înainte de a lua decizia retragerii trupelor americane din unele zone din Siriei, în contextul unei iminente ofensive turcești, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, citat de site-ul Military.com.

Secretarul Apărării, Mark Esper, și șeful Statului Major interarme, generalul Mark Milley, "au fost consultați în ultimele zile de către președinte cu privire la situația și eforturile de protejare a forțelor americane din nordul Siriei în fața acțiunilor militare ale Turciei", a declarat purtătorului de cuvânt, după ce presa americană a relatat că decizia lui Trump i-a luat prin surprindere pe oficialii de la Pentagon.

Anunțul retragerii a fost făcut duminică, după o convorbire telefonică a lui Trump cu omologul său turc, Recep Erdogan.

"Din păcate, Turcia a ales să acționeze unilateral. Drept urmare, pentru a le asigura siguranța, am retras forțele SUA din nordul Siriei din calea unei potențiale incursiuni turcești", a adăugat reprezentantul Pentagonului.

Oficialii de la Washington au declarat că trupele americane din Siria nu vor părăsi țara, ci doar vor fi dislocate în alte zone.

Un oficial SUA a confirmat că militarii americani au început deja să părăsească zona din nordul Siriei unde se preconizează că va avea loc ofensiva turcă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri