Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump va argumenta în primul discurs din Biroul Oval necesitatea construirii zidului la granița cu Mexicul

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump va argumenta că un zid la graniţa cu Mexicul este necesar pentru a gestiona o „criză” a imigraţiei, scrie BBC, relatează News.ro.

Trump îşi va susţine poziţia în primul său discurs din Biroul Oval al Casei Albe, miercuri dimineaţă, la ora României 4.00.

Guvernul american este închis parţial de 17 zile după ce membrii Congresului nu au ajuns la un acord privind bugetul, principala problemă fiind lipsa unui consens pentru finanţarea zidului. Trump cere cinci miliarde de dolari.

Decizia din partea principalelor posturi de televiziune americane de a acorda cel puţin opt minute pentru difuzarea discursului a stârnit controverse. Criticii au subliniat că televiziunile au difuzat discursul lui George W. Bush privind imigraţia în 2006, însă un discurs similar al lui Barack Obama nu a fost difuzat în 2014.

Liderii democraţi din Camera Reprezentanţilor şi Senat au publicat un comunicat comun în care precizează că discursul va fi plin de dezinformări şi au cerut timp la televiziuni pentru a-l contrazice pe preşedinte.

„Acum că posturile de televiziune au decis să difuzeze discursul preşedintelui, care, dacă discursurile sale din trecut sunt un indiciu, va fi plin de dezinformări, democraţii trebuie să primească imediat un timp similar pe post”, se arată în comunicat.

Citește și: O sesizare a OLAF a dus la condamnarea unui om de afaceri maghiar la 6 ani de închisoare

Trump a reiterat duminică, în faţa reporterilor de la Casa Albă, avertismentul că dacă nu va fi mulţumit de negocieri în următoarele câteva zile, ar putea declara stare de urgenţă naţională şi că ar putea folosi armata pentru a construi zidul, ocolind astfel Congresul. Preşedintele a mai spus că este dispus să accepte o barieră din oţel în loc de beton.

Activităţi importante ale guvernului federal au fost oprite pe 22 decembrie pentru că parlamentarii şi preşedintele au ajuns într-un impas din cauza cererii preşedintelui Trump de construcţie a zidului. Aproximativ 800.000 de angajaţi guvernamentali sunt în concediu neplătit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.