Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că există ''un loc special în iad'' pentru arhitecţii campaniei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a reiterat că UE nu va renegocia acordul cu Regatul Unit şi şi-a exprimat speranţa ca premierul britanic, Theresa May, să vină joi la Bruxelles cu "sugestii realiste" privind modul de soluţionare a impasului Brexit, informează DPA preluată de Agerpres.
"M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru efectuarea în siguranţă" a acestui demers, a spus Tusk.
Preşedintele Consiliului European a reafirmat poziţia Uniunii Europene la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: aşa-numitul "backstop", mecanismul de siguranţă la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.
Varadkar a apreciat că acordul pentru Brexit, respins deja de parlamentul britanic, este "cel mai bun posibil" şi că instabilitatea politică de la Londra, din ultima vreme, constituie încă o dovadă privind necesitatea backstop-ului.
Donald Tusk, atac fără precedent la adresa celor care au provocat Brexitul: Există un loc special în iad pentru ei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

142
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
142

4.363
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.363

2.335
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.335

553
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
553

4.017
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.017

8.800
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.800

4.298
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.298

4.175
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.175

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.593
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.593

210
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
210

2.730
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.730

631
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
631
















Comentează