Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a estimat joi că unica alternativă în faţa unui Brexit 'dur' este ca Marea Britanie să renunţe la ideea de a părăsi Uniunea Europeană, el declarându-se sceptic că negocierile dintre Bruxelles şi Londra privind condiţiile ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar se vor încheia cu rezultate avantajoase pentru ambele părţi, transmite agenţia EFE.
'Vom conduce negocierile cu bunăvoinţă, apărând interesele celor 27 şi încercând să obţinem un acord bun pentru toţi. Dar nu cred că va fi un deznodământ benefic pentru ambele părţi (...) Putem face ca Marea Britanie să reflecteze dacă Brexitul chiar este în interesul ei', a spus Tusk într-un discurs susţinut la European Policy Center (EPC), cu prilejul aniversării a două decenii de la crearea acestei instituţii.
El a adăugat că negocierile cu guvernul britanic vor fi 'dure', prin urmare ele trebuie abordate 'cu strategie', iar 'orice scenariu este posibil' în ceea ce priveşte rezultatul tratativelor. În acest context, Tusk a menţionat că uşa unei ipotetice reveniri a Marii Britanii asupra deciziei de părăsire a blocului comunitar este deschisă.
Totuşi, preşedintele Consiliului European a apreciat că nu Brexitul este în prezent cea mai mare problemă a Europei şi a insistat asupra necesităţii de a 'restabili certitudinea' că UE este 'capabilă să garanteze ordinea şi securitatea' pe teritoriul ei.
În discursul susţinut la Congresul Partidului Conservator britanic, şefa guvernului de la Londra, Theresa May, a respins abordarea procesului ieşirii din Uniunea Europeană în termeni de 'hard' Brexit sau 'soft' Brexit (Brexit 'dur' sau Brexit 'uşor).
'Argumentele despre un 'soft Brexit', prin care s-ar continua sub o anumită formă apartenenţa la UE, şi un 'hard Brexit', ca o decizie deliberată de a respinge comerţul cu Europa, sunt pur şi simplu o dihotomie falsă', a indicat premierul britanic. AGERPRES
Donald Tusk: Singura alternativă la un Brexit 'dur' este să nu mai existe Brexit
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.914
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.914

444
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
444

3.913
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.913

8.356
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.356

4.200
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.200

4.087
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.087

68
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
68

8.492
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.492

197
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
197

2.721
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.721

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.835
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.835
















Comentează