Americanul Donavan Brazier, campionul mondial en titre la 800 m, a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, clasându-se pe ultimul loc în finala selecţiilor olimpice ale Statelor Unite, desfăşurată luni la Eugene (Oregon), informează AFP, potrivit Agerpres.
Aceasta a fost una dintre rarele înfrângeri ale lui Brazier, în momentul cel mai prost al sezonului, o adevărată lovitură pentru atletul care domină cu autoritate această probă de doi ani. Aflat pe locul secund după primii 400 de metri, el nu a mai putut să ţină ritmul şi a terminat cursa pe locul 8 (ultimul), la peste patru secunde de învingător, Clayton Murphy, care a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului (1:43.17).
Murphy, medaliat cu bronz la Jocurile de la Rio, în 2016, i-a devansat pe campionul universitar din acest an, Isaiah Jewett (1:43.85), şi pe Bryce Hoppel (1:44.14), clasat pe locul al patrulea la Mondialele de la Doha, în 2019.
Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB
"Cred că am plecat prea puternic şi prea devreme. Am încercat să fiu în cea mai bună poziţie posibilă în primii 300-350 de metri şi am plătit preţul în ultimii 200 de metri", a declarat Donavan Brazier la final.
Este pentru a doua oară când Brazier a suferit o înfrângere în selecţiile americane, după ce în 2016 a realizat doar al 19-lea timp, fiind eliminat în serii. Însă, la momentul respectiv el era doar un atlet universitar, în vârstă de 19 ani.
"Sunt foarte trist. Am avut câteva probleme fizice, însă sunt lucruri pe care un pretendent la selecţii trebuie să fie capabil să le depăşească şi nu pot găsi scuze. Pur şi simplu am alergat foarte prost", a mai spus campionul mondial.
O altă surpriză s-a produs la săritura cu prăjina, unde campionul mondial en titre, Sam Kendricks, a fost învinsă în finală de Chris Nilsen, care a trecut peste ştacheta înălţată la 5,90 m, la cinci centimetri de recordul său personal.
Acest eşec nu îl va împiedica însă pe Kendricks să îşi apere şansele la Jocurile Olimpice din Japonia.