Propunerea liderilor din teritoriu este susţinută şi de ultimele sondaje, inclusiv de cele făcute la comanda PSD. O cercetare făcută în urmă cu mai puţin de o săptămână îl indică pe Victor Ponta câştigător în turul doi al alegerilor prezidenţiale indiferent cine i-ar fi contracandidat.
Sondaje din ultima lună arată şi că preşedintele PSD este politicianul în care românii au cea mai mare încredere. El îl devansează inclusiv pe fostul partener de alianţă, Crin Antonescu, cu care s-ar putea confrunta în toamnă în cursa pentru Palatul Cotroceni.
Dincolo de aceste sondaje, social-democraţii au şi alte argumente pentru a-l convinge pe Victor Ponta să candideze la prezidenţiale.
În opinia Corinei Creţu, vicepreşedinte PSD, Victor Ponta este un candidat care poate câştiga alegerile prezidenţiale chiar din turul I.
Dumitru Buzatu, preşedinte PSD Vaslui, este de părere că premierul are o vizibilitate mai bună, are un contact direct cu oamenii şi cunoaşte mecanismul de funcţionare al instituţiilor. Nu în ultimul rând, are „o prezenţă mediatică permanentă”.
Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj: „Cel mai potrivit candidat din partea PSD ar fi preşedintele partidului şi primul-ministru al României, Victor Ponta”.
Titu Bojin, preşedinte PSD Timiş: „În mod normal e președintele Partidului Social Democrat și îl văd președintele României, ar fi normal să se întâmple și are toată susținerea - și a mea, și a întregului PSD Timiș”.
Alexandru Cordoș, senator PSD Cluj: „Noi de aici de la Cluj îl vedem pe Victor Ponta viitorul candidat pentru preşedinţia României”.
Citeşte şi: Vicepresedinte PSD: Mergem cu Ponta daca vrem sa castigam prezidentialele
Ce spun sondajele privid intenţia de vot la prezidenţiale:
V. Ponta - Klaus Iohannis
53% - 47%
V. Ponta - M. R. Ungureanu
57% - 43%
V. Ponta - C. Antonescu
72% - 28%
SURSA: sondaj CSCI, februarie 2014>
Topul încrederii în politicieni
Victor Ponta - 24%
Mugur Isărescu - 23%
Klaus Iohannis - 23%
Sorin Oprescu - 18%
Crin Antonescu - 18%
SURSA: CSOP, martie 2014>
Victor Ponta - 37%
Crin Antonescu - 15%
SURSA: IRES, februarie 2014
preluare: digi24.ro
Comentează