DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, se va împlini în această toamnă

Facebook/ Marius Manea
regele mihai avion

Familia Regală negociază cu autorităţile elveţiene aducerea a osemintelor mamei Regelui Mihai în România, la Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală de la Curtea de Argeş. Elena este singura regină a românilor înmormântată în afara ţării, la cimitirul din Lausanne, potrivit stiriletvr.ro

Dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, se va împlini în această toamnă. Regina Elena, iubită de români în perioada interbelică, este puţin cunoscută în zilele noastre.

Principesa Elena s-a ocupat de educaţia fiului său, care a devenit rege la 5 ani şi 8 luni, după moartea Regelui Ferdinand.

În timpul primei domnii a Regelui Mihai, Elena a divorțat de Carol, la presiunile pe care le-a făcut acesta din străinătate. În 1930, odată cu reîntoarcerea lui Carol, românii visau să-i încoroneze la Alba Iulia, ca pe Regii Ferdinand şi Maria. Însă Carol al II-lea  a obligat-o pe principesa Elena să părăsească România.

Regina Mamă Elena a împărtăşit soarta Regelui Mihai şi a trăit în exil. În ultimii ani de viaţă, s-a mutat în Elveţia, alături de fiul său. A murit pe 28 noiembrie 1982. Spunea mereu că regimul comunist va cădea şi se va întoarce alături de fiul ei în ţară.

Regina mamă Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca, n. 3 mai 1896, Atena – d. 28 noiembrie 1982, Lausanne, Elveția) a fost soția principelui moștenitor Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) și mama regelui Mihai I al României.

Născută în familia regală a Greciei, s-a căsătorit cu principele moștenitor Carol al României în 1921, dând în același an naștere principelui Mihai al României. După ce la sfârșitul anului 1925 Carol a rămas în străinătate cu amanta sa, Lupescu, principesa Elena s-a ocupat de educația fiului ei, devenit moștenitor al tronului. În timpul primei domnii a regelui Mihai (1927-1930), Elena a divorțat de Carol. Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său (la 8 iunie 1930), Elena a pierdut controlul legal asupra sorții copilului său, fiind supusă unei campanii de șicane din partea lui Carol. În cele din urmă, principesa Elena a preferat să părăsească România (1932), fiindu-i permis să își vadă fiul timp de 2 luni în fiecare an și stabilindu-se la Vila Sparta din Florența.

Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară, Elena revenind în septembrie 1940 în România și primind titlul de Regină mamă și apelativul Majestate. A devenit cel mai apropiat consilier și confident al Regelui Mihai. Puterea în stat era deținută în totalitate de Ion Antonescu, care în prima parte a guvernării sale a dezlănțuit un genocid împotriva minorității evreiești, dar Regina Elena a reușit prin intervenții pe lângă acesta să amelioreze soarta multor persoane, meritul fiindu-i recunoscut mai târziu de Institutul Yad Vashem, care i-a conferit titlul de „Drept între popoare”.

În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, dictatura antonesciană a fost înlocuită (după trei scurte guverne constituționale) de dictatura Partidului Comunist din România, monarhia fiind tot mai izolată și în imposibilitatea de a se opune comunizării țării. După abdicarea forțată a Regelui Mihai, Elena a împărtășit soarta fiului ei, trăindu-și restul vieții în exil, la Florența. În ultimii ani s-a mutat, din cauza sănătății, la Lausanne, apoi la Versoix. Regina Elena a ținut un jurnal, care nu a fost publicat până în prezent

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.